VIDEO | Pregătiţi pentru Suedia! Contra: „Trebuie să marcăm. Doar victoria contează!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 14 noiembrie 2019, ora 20:09,
Contra nationala
Contra nationala

Naţionala României a efectuat antrenamentul oficial înaintea partidei cu Suedia, iar Cosmin Contra a fost în faţa jurnaliştilor pentru conferinţa de presă premergătoare partidei.

Selecţionerul promite o atitudine ofensivă a tricolorilor în meciul în care doar victoria ne păstrează în cărţile calificării la EURO 2020.

„Doar victoria contează. Vor fi momente în care vom ataca, vor fi momente în care ne vom apăra, dar mesajul meu pentru jucători a fost că trebuie să marcăm gol, sau goluri! Vom încerca să facem faţă Suediei. Contractul meu cu Federaţia se termină în luna decembrie” – a declarat Cosmin Contra.

Transmitem LIVE conferința de presă a selecționerului Cosmin Contra şi Ciprian Tătăruşanu înainte de meciul cu Suedia de mâine seară Tricolorii sunt acum la antrenament ? bit.ly/LiveBLOG

Publicată de Echipa națională de fotbal a României pe Joi, 14 noiembrie 2019

Contra a vorbit şi despre acuzaţiile lansate de presa şi anturajul naţionalei suedeze, care au avertizat în mai multe rânduri asupra comportamentului rasist al publicului de la Bucureşti.

„Nu vreau să comentez mai multe. Vreau doar să spun că ni s-a făcut o nedreptate! Nu suntem un popor rasist, iar publicul de la Bucureşti nu este unul rasist!” – a declarat Contra.

Suntem în direct de la antrenamentul oficial al tricolorilor de pe Arena Națională. Transmite-le mesajul tău de încurajare, să ştie că eşti alături de ei înaintea duelului cu Suedia ? bit.ly/LiveBLOG

Publicată de Echipa națională de fotbal a României pe Joi, 14 noiembrie 2019

Cosmin Contra a declarat că în proporţie de 98% ştie deja primul unsprezece pe care îl va trimite în teren la meciul cu Suedia.

 

suediaeuro 2020romaniaconferințăcosmin contrapreliminarii