VIDEO | Papură a găsit soluţia pentru meciul cu FCSB: „Spirit oltenesc!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 03 mai 2019, ora 14:11,
papura
papura

Craiova aşteaptă derby-ul cu FCSB, meci în care victoria îi poate readuce pe alb-albaştri pe locul al doilea în clasamentul playoff-ului. În faţa primului mare meci ca antrenor, Corneliu Papură a găsit soluţia pentru confruntarea cu vicecampioana din Liga 1.

Antrenorul alb-albaştrilor le-a cerut jucătorilor determinare totală înaintea partidei din etapa a opta a playoff-ului.

? #LIVE: Conferința de presă premergătoare meciului Universitatea Craiova – FCSB. Participă antrenorul Corneliu Papură și fundașul Renato Kelić.#SustineStiinta#VulcanulDePeOblemenco#AsaELaCraiova

Publicată de Universitatea Craiova pe Vineri, 3 mai 2019

„Trebuie să arătăm, cel puţin pe teren, un spirit oltenesc, aşa cum publicul îşi doreşte. Foarte multă dăruire, sacrificiu, şi atunci vei fi aplaudat. Au o echipă cu potenţial ofensiv deosebit, cu jucători foarte creativi şi sperăm să îi blocăm. Dar nici noi nu stăm rău pe faza de atac, aşa că sper să marcăm şi să fim foarte atenţi în apărare” – a prefaţat Papură duelul cu FCSB.

Înaintea derby-ului de duminică, Universitatea Craiova ocupă locul al treilea în clasamentul playoff-ului, la trei puncte în urma roş-albaştrilor.

Universitatea Craiova – FCSB se va juca duminică, de la ora 21:00. Partida va fi condusă la centru de Istvan Kovacs.

Alb-albaştrii au pierdut ultimele două confruntări cu FCSB, ambele cu acelaşi scor, 3-2 pentru roş-albaştri pe Arena Naţională. La ultimul meci disputat în Bănie, Craiova s-a impus cu 2-1, în turul sezonului regulat din Liga 1. 

liga 1playofffcsbpapuraderbyuniversitatea craiova