VIDEO | PAOK, revenire în trei minute şi titlul se vede pentru Lucescu!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 16 martie 2019, ora 21:16,
paok bucurie
paok bucurie

PAOK Salonic a obţinut o nouă victorie în Superliga Greciei, 2-1 pe terenul lui Panetolikos. Gazdele au condus după o lovitură de la unsprezece metri, însă oamenii lui Răzvan Lucescu au întors rezultatul.

Panetolikos a deschis scorul în minutul 54, dintr-un penalty transformat de Bajrovic. Căpitanul lui PAOK, portughezul Vieirinha, a dat semnalul revenirii cu un nou gol fantastic înscris în minutul 64.

În final, PAOK s-a impus cu 2-1 după ce brazilianul Leo Matos a înscris golul victoriei în minutul 67. 

PAOK a ajuns la 22 de victorii şi trei remize în 25 de etape. Echipa lui Răzvan Lucescu are acum zece puncte avans faţă de Olympiacos, care joacă mâine în deplasare cu Panathinaikos.

„Este o victorie care ne aduce mai aproape de titlu. A fost un meci dificil. Un meci în care ni s-a anulat un gol şi a fost dictat un penalty care nu a fost. Este sută la sută o victorie pentru Mauricio (n.r: jucător care a suferit o ruptură de ligament încrucişat la precedenta partidă din Superliga Greciei)” – a declarat Răzvan Lucescu la final.

După victoria de la Panetolikos, Lucescu şi-a îmbrăţişat eroii de pe teren, Matos şi Vierinha, într-un moment emoţionant. (VIDEO, DE LA 02:30)

Publicată de PAOK FC / ΠΑΕ ΠΑΟΚ pe Sâmbătă, 16 martie 2019

PAOK Salonic aşteaptă cel de-al treilea titlu din palmaresul clubului din 1985.

titluvictorierăzvan lucescucampionatSuperliga Grecieipaok