VIDEO | Pancu, mesaj pentru suporteri după remiza cu Poli Timișoara: ”Să fie mândri!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 01 martie 2020, ora 15:45,
pancu-rapid
pancu-rapid

Daniel Pancu a vorbit despre remiza cu Poli Timișoara, scor 0-0.

Rapid a ajuns la a doua remiză albă la rând în 2020 și se află pe locul 3 în Liga a 2-a.

Pancu este nemulțumit de arbitrajul lui Florin Mazilu, ”central” care l-a eliminat pe Robert Băjan în minutul 7, în urma unei ciocniri cu Cherecheș, fotbalist care a fost transportat la spital.

Antrenorul Rapidului consideră că echipa sa este dezavantajată, iar munca pe care el și elevii lui o depun nu este respectată.

„Pe final puteam să câștigăm. Este un punct de aur. La Djuric am înțeles că e penalty, la Drăghiceanu nu știu. A mai fost o fază cu Sefer, în prima repriză, pe linia de 16 metri. Sunt lucruri care la final vor face diferența. Nimeni nu ne respectă munca. Nici pe a mea, nici pe a jucătorilor. Este păcat! Mie unul nu mi se pare normal, n-am mai trăit așa ceva la Rapid. Știți că în general echipele mici sunt dezavantajate de astfel de decizii, dar deja sunt prea multe adunate.

Singurii care se ridică la nivel de primă ligă sunt suporterii. Se pare că doar asta avem. Respect nu avem din partea nimănui. Rapid nu a fost niciodată mai dezavantajată, pe termen lung, ca în acest sezon. Probabil că dacă am fi rămas 11 contra 11 am fi avut mai multe situații de a marca. Nu știu cine va juca fundaș dreapta cu Reșița, amândoi sunt suspendați” a declarat Pancu.

#DupaMeci ?️ Daniel Pancu, la conferința de presă de la finalul partidei cu Poli

Publicată de FC Rapid 1923 pe Duminică, 1 martie 2020

După ce a vorbit despre meci, Pancu a avut un mesaj pentru cei aproximativ 800 de fani care au fost alături de echipa lor preferată la Timișoara.

”Suporterii trebuie să fie mândri pentru cum s-au prezentat jucătorii astăzi, după ce au jucat o repriză în zece, cu Turris. Mesajul meu pentru suporteri este să fie mândri de cei care au jucat astăzi.

Atmosfera a fost extraordinară. Din păcate, vedem un spectacol mult mai frumos în tribune decât pe teren. Astăzi, au lipsit multe momente de fotbal. Au fost foarte puține faze de poartă. De etapa următoare revenim în Regie” a mai spus tehnicianul.

În următoarea etapă, Rapid va juca cu CSM Reșița, pe teren propriu.

Vezi și VIDEO | Primăvara începe cu o remiză! Rapid și Poli Timișoara au dat-o la pace

liga 2daniel pancufc rapiddeclaratiipoli timisoara