VIDEO | Pancu, în genunchi în fața fanilor rapidiști! ”Nu puteam să trădez această echipă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 25 noiembrie 2018, ora 08:52,
pancu main
pancu main

Daniel Pancu s-a retras la 41 de ani. Sâmbătă seară, la ultimul meci care s-a jucat în Giulești înainte de reabilitarea stadionului, Pancu a fost ovaționat de peste 8.000 de suporteri. 

Rapid a învins formația Înainte Modelu cu scorul de 1-0. Așa cum a promis, Daniel Pancu a evoluat sâmbătă pentru ultima dată în calitate de jucător al giuleștenilor. La finalul partidei, legendarul fotbalist a vorbit cu lacrimi în ochi:

Eu am spus de multe ori că e greu să mă surprindă suporterii Rapidului pentru că de asta am rămas nu numai eu, ci toţi marii fotbalişti care au jucat Rapid, de aia nu am trădat şi nu am mers la Steaua, la Dinamo, dar în seara asta mi-au depăşit şi mie aşteptările şi am fost foarte emoţionat.

După cum ştiţi, am jucat şi la Beşiktaş, iar suporterii sunt fanatici, recunoscuţi în lumea asta, am avut şi acolo parte de coregrafii şi scenografii, dar nu i-au egalat pe ei în această seară, a spus, Daniel Pancu, potrivit Digi Sport.

Citește și BREAKING NEWS | Finala Copa Libertadores, amânată cu o zi. Incidente grave la Buenos Aires!

Pancu a dorit să-i asigure încă o dată pe fanii Rapidului că este trup și suflet alături de familia ”alb-vișinie” și că niciodată în cariera sa nu ar fi putut evolua la marile rivale, Steaua și Dinamo:

Eu le mai mulţumesc încă o dată, pentru că nu puteam să trădez această echipă. Poate cariera mea ar fi fost, cel puţin la echipa naţională…cifrele alea, 9 goluri, ar fi fost de 3 ori mai multe. Prezenţe 27, de trei ori mai multe, dacă aş fi trădat, sunt absolut sigur. Dar sunt foarte mândru de acest lucru, sunt foarte mândru că sunt în istoria acestui club atât de minunat, iar locul acestui club minunat este în Liga 1 şi în cupele europene.

Chiar dacă antrenez de câteva luni, oficial, am foarte multă experienţă, ştiam dinainte ce s-a întâmplat. Întrebaţi-i pe jucători ce le-am spus toată săptămâna, iar eu mă aşteptam să se termine şi egal un astfel de meci cu un adversar net inferior, dar mulţi nu sunt obişnuiţi cu astfel de atmosferă, nu sunt obişnuiţi cu publicul Rapidului.

Iar un jucător care poate juca la Rapid, cu asemenea public, poate juca oriunde în lume.

În primul rând, au venit să-şi ia la revedere de la acest loc minunat, e parte din viaţa lor, e o religie şi pentru ei, şi pentru noi. Au venit să mai cânte o dată pe acest loc. Sunt convins că va fi unul mult mai frumos, dar nu vor mai fi aceleaşi amintiri. Sper ca să aibă parte copiii lor, cel puţin, de ce nu au avut ei parte în această viaţă, mă refer la cei mai bătrâni, a concluzionat Daniel Pancu.

Retragerea unei legende

Publicată de FC Rapid 1923 pe Sâmbătă, 24 Noiembrie 2018

liga 3retragere daniel pancudinamosteauaretrageregiulestiinainte modeludaniel pancu