VIDEO | Nu s-a putut abține! Ultima ironie a lui Pițurcă la adresa lui Becali

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 20 decembrie 2019, ora 19:30,
piturca
piturca

Victor Pițurcă nu s-a putut abține la ultima conferință de presă și l-a ironizat pe Gigi Becali.

Duminică, 22 decembrie, Universitatea Craiova va juca derby-ul cu FCSB, pe Arena Națională. În tur, oltenii au pierdut, scor 0-1.

Pițurcă l-a ironizat pe Gigi Becali, după ce a fost întrebat dacă patronul roș-albaștrilor poate sta pe banca echipei sale.

„El oricum tot timpul stă, chiar dacă nu-l vedeţi voi” a răspuns antrenorul oltenilor, făcând referire la deciziile pe care finanțatorul FCSB le ia în timpul meciurilor.

Înaintea duelului de duminică, Universitatea Craiova se află pe locul 3 în Liga 1, cu 37 de puncte, iar FCSB este pe 4, cu 36 de puncte.

Ultimul rezultat pozitiv înregistrat de olteni pe Arena Națională este o remiză, în urmă cu 2 ani, scor 1-1.

Vezi și Pițurcă e încrezător că i-a ‘citit’ pe cei de la FCSB! „Surprize nu pot să fie! Echipa mea va face un joc mare”

liga 1victor piturcagigi becalideclaratii