VIDEO | Nadal e în semifinale la US Open, după un meci antologic cu Thiem

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 05 septembrie 2018, ora 12:48,
Nadal
Nadal

Ibericul Rafael Nadal s-a calificat în semifinale la US Open, după un meci de aproape cinci ori cu austriacul Dominic Thiem. Liderul clasamentului mondial ATP s-a impus cu 0-6, 6-4, 7-5, 6-7 (4), 7-6 (5).

Campionul en titre de la New York a avut în față un jucător care a făcut unul dintre cele mai bune partide ale carierei. Nu mai puțin de 74 de lovituri direct câștigătoare a reușit Dominic Thiem (locul 9 ATP).

Austriacul a servit mai bine și a reușit 18 ași. Totodată, Thiem a câștigat mai multe puncte în meci (raport 171-165).

Încheiat după patru ore și 49 de minute, meciul este al doilea cel mai lung din istoria competiției. Recordul este de cinci ore și 26 de minute – semifinala din 1992 între Stefan Edberg și Michael Chang.

A fost cea de-a 11-a confruntare între Nadal și Thiem, prima pe hard, iar spaniolul conduce cu 8-3. Austriacul a pierdut toate partidele disputate în turnee de Mare Șlem, mai exact doar la Roland Garros.

Este un meci care îmi va rămâne în minte pentru totdeauna. Tennis este nemilos uneori, pentru că această partidă nu trebuia să aibă un învins. Dar trebuie să fie unul. Dacă omitem primul set, a fost un meci deschis oricărui rezultat, de la început până la sfârșit. Modul în care s-a încheiat, cu tie-break, acolo sunt 50/50% șanse. A câștigat un punct mai mult decât mine„, a spus Thiem după meci.

În semifinale la US Open, Rafa Nadal va juca împotriva argentinianului Juan-Martin Del Potro (locul 3 ATP). Bilanțul întâlnirilor anterioare este 11-5 pentru spaniol.

Cealaltă semifinală va fi stabilită miercuri, în urma meciurilor Marin Cilici (Croația, locul 7 ATP) – Kei Nishikori (Japonia, locul 19 ATP) și Novak Djokovici (Serbia, locul 6 ATP) – John Millman (Australia, locul 55 ATP).

rafael nadalthiemNadalDominic Thiemsemifinaleus open