VIDEO | Mulțescu e cu gândul la Liga 1: „Am luat o gură de oxigen!” Ce a spus Marica
Petrolul speră să promoveze în cele din urmă în Liga 1, iar Gigi Mulțescu e încântat de felul în care au arătat jucătorii la Constanța, acolo unde Petrolul s-a impus cu 3-0.
În etapa viitoare, Petrolul nu poate rata cele 3 puncte în fața celor de la Dacia Unirea Brăila.
„Am reușit să luăm o gură de oxigen! O victorie foarte importantă, mai ales că Farul era pe val. Știam ce valoare au, noi ne-am făcut temele bine de data asta, iar după un joc solid am reușit să batem”, a afirmat Mulțescu.
Dacă Petrolul se luptă pentru primele locuri, Farul e la doar 4 puncte de primul loc retrogradabil.
„A fost un meci greu, așa cum ne așteptam. Un duș rece, poate aveam nevoie să ne trezim. Asta e, e o zi tristă pentru noi, însă suntem încrezători. Nu asta este fața Farului! O luăm de la capăt”, e optimist Marica.