5.4 C
București
23 / 11 / 2020

RS Live

Realitatea.NET

Realitatea Financiară

TaBu

VIDEO | MM Stoica redevine activ! Funcția pe care o va ocupa în cadrul clubului FCSB

MM Stoica (55 de ani) a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că va prelua fucția de manager general al clubului FCSB, pe care a pierdut-o în 2014, după condamnarea primită în „Dosarul Transferurilor”.

Oficialul FCSB a ocupat această funcție și până acum, însă în mod neoficial, deoarece condamnare primită nu i-a permis să mai ocupe pentru o vreme funcții de conducere.

„Revin în funcția pe care am pierdut-o în 4 martie 2014, cu aceleași atribuțiuni. Voi fi managerul general al clubului, iar implicarea mea va fi la fel ca cea pe care am avut-o din 2004 până în 2014, cu pauza de rigoare, pentru că am făcut o specializare la Unirea Urziceni, perioadă în care cred că ar dura prea mult să număr succesele pe care le-a avut această echipă, Steaua, actualmente FCSB”, a spus MM Stoica în cadrul unei conferințe de presă.

Performanțele clubului roș-albastru cât timp timp MM s-a aflat la conducere:

  • 4 titluri de campion
  • 1 Cupa României
  • 2 Supercupe ale României
  • 1 Cupa Ligii
  • semifinală de Cupa UEFA (2006)
  • 4 prezențe în grupele Champions League
  • 5 calificări în primăvara europeană

Citește și • Mircea Lucescu vrea un român la Dinamo Kiev! “Urmașul lui Gică Popescu” este noua țintă a lui Il Luce

De la același autor

Mai vin și vești bune pentru Dan Petrescu. Roma bate tot în Serie A și n-o interesează Europa League!

Adversara din Europa League a CFR-ului, AS Roma, nu a pierdut pe teren în campionat! Dan Petrescu poate privi cu optimism spre întâlnirea de...

Liga Profesionistă o bagă pe Astra în anchetă! De ce au întârziat testele?!

Astra este în anchetă după ce rezultatele testelor COVID-19 de la Astra au întârziat, iar meciul cu Dinamo s-a amânat! Asupra oficalilor giurgiuveni planează...

Se „luminează” Târgoviștea C-o stea. Cu Chindia semnează Mihai „Nilă” Costea!

Anunțat, la un moment dat, ca mare talent al fotbalului românesc, Mihai Costea s-a pierdut în anonimat după ce a plecat de la FCSB....

„Zlatanisme”- Ibrahimovici, după golul cu Udinese, o nouă aroganță!

După ce a fost iarăși decisiv (a câta oară?) la Milan, în victoria cu Udinese, scor 2-1, Zlatan Ibrahimovici a oferit o nouă mostră...

VIDEO | Cosmin Olăroiu e pe cai mari! A ajuns în finala campionatului din China!

Echipa Juangsu Suning, antrenată de Cosmin Olăroiu, a intrat în finala campionatului din China. După ce a câștigat trofeu după trofeu în lumea arabă,...

Acuzat de CFR că distruge fotbalul românesc, ministrul Ionuț Stroe reacționează: „Sunt suporter al…”

După declarațiile făcute de Neluțu Varga la adresa sa, ministrul Ionuț Stroe a reacționat. N-a ascuns că ține cu Craiova, dar s-a apărat spunând...

Ultimele știri

Gardoș, pe urmele lui MM Stoica! Fostul stelist a ironizat-o pe Dinamo

Florin Gardoș (32 ani) îi calcă pe urme lui MM Stoica. Fostul stelist a ironizat-o pe Dinamo prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare....

O legendă a fotbalului românesc n-are dubii: ”FCSB e favorită la câștigarea campionatului!”

FCSB a câștigat ultimul titlu în 2015, iar Helmuth Duckadam (61 ani) este convins că roș-albaștrii vor sparge gheața la finele acestui sezon. ''Eroul de...

Cele mai citite

Gardoș, pe urmele lui MM Stoica! Fostul stelist a ironizat-o pe Dinamo

Florin Gardoș (32 ani) îi calcă pe urme lui MM Stoica. Fostul stelist a ironizat-o pe Dinamo prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare....

Un fost campion cu Barcelona este acuzat de hărţuire sexuală! Ce s-a descoperit în urma investigaţiei

Un fost campion mondial şi câştigător de titlu cu Barcelona este acuzat că ar fi hărţuit sexual o femeie. Ultimele detalii au ieşit la iveală...

Ce trebuie să facă Dennis Man pentru a pleca de la FCSB! ,,Becali ia peste 15 milioane de euro pe el”

Dennis Man este unul dintre cei mai în formă jucători din Liga 1 în acest sezon, iar transferul la o echipă din afară pare...

Leo Messi nu face parte din lotul Barcelonei pentru meciul cu Dinamo Kiev. Mircea Lucescu răsuflă ușurat

Leo Messi (33 de ani) nu a fost inclus în lotul Barcelonei pentru meciul cu Dinamo Kiev. Cele două echipe se vor întâlni în...

Articole similare

Gardoș, pe urmele lui MM Stoica! Fostul stelist a ironizat-o pe Dinamo

Florin Gardoș (32 ani) îi calcă pe urme lui MM Stoica. Fostul stelist a ironizat-o pe Dinamo prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare....

O legendă a fotbalului românesc n-are dubii: ”FCSB e favorită la câștigarea campionatului!”

FCSB a câștigat ultimul titlu în 2015, iar Helmuth Duckadam (61 ani) este convins că roș-albaștrii vor sparge gheața la finele acestui sezon. ''Eroul de...

VIDEO | ”Remontada” la Giurgiu! Sepsi o bate pe Chindia și îi suflă în ceafă CFR-ului

Sepsi a bătut-o pe Chindia Târgoviște și îi suflă în ceafă CFR-ului. Formația lui Leo Grozavu a câștigat cu 2-1 în deplasarea de la Giurgiu....

O altă plângere penală la adresa Florin Talpan! De ce este acuzat juristul de la CSA Steaua

O nouă plângere penală a fost făcută pe numele lui Florin Talpan la Direcţia Generală Anticorupţie. Asociaţia Steaua 1947 este cea care a depus această...

Tătărușanu, dat de gol după retragerea de la națională: ”Este clar!”

Ciprian Tătărușanu (34 ani) a fost dat de gol de un fost coleg după ce și-a anunțat retragerea de la echipa națională. Tătărușanu a fost...