VIDEO | Mihalcea, cu capul în pământ: ”E o umilință! Ne-am făcut de râs!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 26 iunie 2020, ora 00:03,

Adi Mihalcea a spus lucrurilor pe nume după înfrângerea din ”Derby de România”.

Dinamo a pierdut cu 0-3 manșa tur cu FCSB din semifinalele Cupei României.

După meci, Mihalcea a lăsat capul în pământ și a descris înfrângerea din derby o ”umilință”. Tehnicianul formației din Ștefan cel Mare crede că problema principală a elevilor săi e atitudinea.

”Nu trebuie să ne ascundem de cuvinte, e o umilinţă, ne-a bătut o echipă care a terminat meciul cu 3-4 copii în teren de 16-17 ani. Pot spune că ne-am făcut de râs, pentru că şi eu sunt împreună cu jucătorii, e normal să gândesc aşa. E o perioadă grea, vom vedea cum vom reuşi să trecem peste acest meci. Este un moment foarte greu al echipei, toate aceste probleme nu se mai termină. Când am semnat, ştiam că e o situaţie grea, dar acum a devenit şi mai grea.

Mă gândeam că vom începe meciurile imediat, dar am stat două luni acasă, încă sunt probleme şi noi nu reuşim să ieşim din această perioadă proastă. N-aş vrea să vorbesc de lipsă de valoare, dar nici jucătorii nu vreau să spună că este de vină perioada în care noi am stat acasă. E vorba de atitudinea lor, e vorba de fotbal, de plăcere. Dacă nu reuşeşti să joci de plăcere, dacă nu-ţi dai seama că eşti la Dinamo, trăieşti astfel de umilinţe.

Dacă sunt jucători de valoare, jucători cu caracter, pot trece peste asemenea meciuri. Dacă sunt jucători care nu au mai trecut prin asemenea momente, e destul de greu, e apăsător. Din păcate, avem meci în trei zile, un meci extraordinar de important.” a declarat Mihalcea la finalul derby-ului.

Vezi și EXCLUSIV | Dinamoviștii, puși la zid de suporteri: ”Numai 0-3, 0-3 știți! Gândiți-vă la sufletul nostru” 

cupa romanieidinamodeclaratiiadi mihalcea