VIDEO | Medalii pentru România la Cupa Europeană de judo de la Varșovia

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 02 martie 2020, ora 10:01,
romania judo varsovia
romania judo varsovia

Delegația României se întoarce cu trei medalii de bronz de la Cupa Europeană de judo de la Varșovia. Duminică, Ştefania Adelina Dobre şi Serafima Moscalu s-au clasat pe locul 3, la categoriile 63 de kilograme, respectiv 70 de kilograme.

La cat. 63 kg, Ştefania Dobre a învins-o în meciul pentru bronz pe belgianca Selina Delen.

La 70 de kilograme, Serafima Moscalu a câștigat confruntarea pentru bronz cu bielorusa Viktoria Novikova.

În competiţia masculină, Elemer Szocs s-a clasat pe locul 5 la categoria 81 kg. La aceeaşi categorie, Marcel Cercea a terminat pe locul 7.

Aproape de medalie a fost şi Valentin Radu, la categoria 100 kg, care s-a clasat pe locul 5.

Sâmbătă, Petr Zhukov a adus prima medalie de bronz a României la această competiţie, la categoria 66 kg.

România a ocupat locul 15 în clasamentul pe medalii la Cupa Europeană de judo de la Varșovia, cu 3 de bronz. Polonia a ocupat prima poziţie, cu 5 de aur, 1 de argint şi 3 de bronz.

medaliiSerafima Moscalcupa europeanaromaniaŞtefania Adelina Dobrejudovarsovia