VIDEO | Meci horror pentru Romario Benzar la Lecce, în Cupa Italiei

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 05 decembrie 2019, ora 09:31,
romario-benzar-lecce
romario-benzar-lecce

Romario Benzar a fost titular pentru Lecce după o pauză de trei luni, dar a jucat slab. Fundașul român a fost înlocuit în repriza a doua a meciului cu Spal din Cupa Italiei, pierdut de Lecce cu 5-1.

Toată lumea se aștepta la un meci echilibrat, dar Spal conducea la pauză cu 4-0, după reușitele lui Igor (18′), Paloschi (21′), Murgia (31′) și Cionek (45′).

La golul al doilea, Romario Benzar a fost depășit ușor în banda dreaptă de către Reca.

Fundașul român a fost înlocuit în minutul 57.

Imbula a înscris golul de onoare pentru Lecce în minutul 55, iar Floccari a stabilit scorul final, după reușita din minutul 84.

Romario Benzar (27 de ani) a prins doar patru meciuri în acest sezon pentru Lecce, deși este unul dintre jucătorii cu salariile cele mai mari.

Fundașul dreapta a fost cumpărat de la FCSB în vara acestui an, pentru 2 milioane de euro.

benzarspalcupa italieititularromario benzarLecce