VIDEO | „Lupul” Hamza, decisiv din nou pentru Aris Salonic

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 30 septembrie 2018, ora 21:35,
hamza younes
hamza younes

Hamza Younes are un start excelent de sezon la Aris Salonic. Fostul atacant al Petrolului a înscris din nou pentru echipa sa în etapa a cincea din Superliga Greciei. Aris a învins Asteras Tripoli cu 2-0, iar Younes a deschis drumul spre victorie cu un gol marcat în minutul 87.

Gazdele au primit o lovitură de la unsprezece metri la scorul de 0-0, iar atacantul tunisian şi-a asumat executarea penalty-ului. A transformat cu siguranţă, iar în cele din urmă echipa sa s-a impus cu 2-0. Garcia a închis tabela în minutul 93.

Pentru Hamza Younes a fost al treilea gol în actuala stagiune. În urmă cu două sezoane, tunisianul a marcat 19 goluri în Superliga Greciei pentru Xanthi, sub comanda lui Răzvan Lucescu. Aris este revelaţia startului de sezon. Nou-promovata are patru victorii în primele cinci etape de campionat.

Hamza YounespetrolulSuperliga GrecieiAris Salonicatacant