VIDEO | Liga Campionilor. CSM București luptă pentru locul 2 în grupă

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 08 martie 2019, ora 15:04,
csm-bucuresti
csm-bucuresti

CSM București dispută în această seară ultimul meci din grupele principale ale Ligii Campionilor. O victorie în Sala Polivalentă contra nemțoaicelor de la Thuringer, coroborată cu două succese așteptate pentru Gyor și Ferencvaros în fața lui Vipers și Krim, ar face ca „tigroaicele” să meargă în sferturi de pe locul 2.

Meciul CSM București – Thuringer HC este programat azi, de la ora 18:00, în Sala Polivalentă din Capitală.

Cristina Neagu, Amanda Kurtovic, Andrea Lekic, Sabina Jacobsen şi Majda Mehmedovic lipsesc de la CSM. Antrenorul Dragan Djukic a apelat la ultimul antrenament la câteva junioare.

Nu vrem să ne gândim decât la victorie. Este adevărat că toată presiunea este pe noi. Trebuie să jucăm bine, mai puține greșeli tehnico-tactice și cred că mai puține ratări. Nu trăiesc cu regrete, sincer. Normal că mi-ași fi dorit să câștigăm fiecare meci, dar nu am regrete. Eu încă mai sper la locul 2. Cred că ar fi mai ușor… deși nimic nu este ușor la nivelul ăsta„, a spus Iulia Curea.

Presiunea o să ne facă meciul mult mai greu decât ne așteptam, dar cred că depinde de noi să ne facem treaba. Victoria ne poate duce pe locul 2, ar fi mult mai accesibil pentru noi. Trebuie să jucăm pentru noi și pentru public, nu trebuie să fie ca o obligație! Presiunea te face să ai emoții mult mai mari, să greșești mai mult. Ne împuținăm, sunt și fete bolnave, accidentate, sper să le ducem pe toate până la capăt„, a declarat Oana Manea.

Miza este mare! În funcție de rezultate, CSM București poate termina grupa și pe locul 3 sau 4. Ar juca astfel returul din sferturi în deplasări dificile, pe terenul lui Rostov Don sau Metz.

CSMcsm bucurestiiulia cureagrupaoana manealiga campionilorThuringer