VIDEO | Joe Thompson, jucătorul care a învins cancerul de două ori! Cum să schimbi TRAGEDIA într-o poveste cu final fericit

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 06 mai 2018, ora 14:23,
thompson
thompson

Fotbalul pe care îl trăim în prezent pare un sport în care toți se bat pentru bani, faimă, femei, trofee, Baloane de Aur, Ligi ale Campionilor, Campionate Mondiale și Europene.

Tot în sportul rege, așa cum este denumit el, fotbalul, exisă și lupte, mult mai nemiloase, pentru supraviețuire, pentru pasiunea dedicată acestui sport, dar și pentru pasiunea și abnegatia anumitor culori și simboluri. Într-o astfel de luptă a fost implicat in ultimii patru ani și mijlocașul formației Rochdale, Joe Thompson, 29 de ani.

Joe Thompson a fost sâmbătă, omul meciului și cel care a salvat-o de la retrogradare pe Rochdale într-un meci din liga a 3-a engleză. Gazdele au învins cu scorul de 1-0 pe formația Charlton Athletic, reușita lui Thompson din minutul 69, consfintind practic rămânerea lui Rochdale pentru încă un sezon în League One .

 

Dar să ne întoarcem puțin în timp. Totul a început în 2013, pe vremea când Thompson juca pentru formația Tranmere Rovers. Atunci el a primit o veste care avea să-i schimbe pentru totdeauna viața. În urma unor analize, a fost diagnosticat cu Limfom Hodgkin, o formă rară de cancer. A trebuit să renunțe pe loc la fotbal și să înceapă tratamentul: chimioterapia.

În urma ședințelor de chimioterapie, tratamentul și-a făcut efectul iar boala a intrat în remisie pentru o perioadă. Cancerul fusese învins pentru prima dată. Scorul pe tabelă arăta 1-0 pentru Thompson. Totuși ”meciul”  avea să continue. Nemiloasa boală voia și o a doua repriză.

Astfel, în luna martie a anului trecut,Thompson s-a întors la clubul unde s-a format ca jucător: Rochdale. Abia întors acasă, mijlocașul a primit din nou o veste teribilă pe care a dezvăluit-o pe site-ul oficial al clubului: cancerul a recidivat.

Începea repriza a doua. O nouă luptă pentru supraviețuire. A refuzat să se dea bătut și a învins pentru a doua oară boala. Iar, sâmbătă a fost cel mai bun om de pe teren, autor al singurului gol din meci, reușită ce a marcat rămânerea pentru încă un sezon a lui Rochdale în League One.

Mijlocașul care are aproape 200 de meciuri jucate pentru Rochdale este considerat un erou și un model de proprii fani. Acest lucru s-a văzut și în acest weekend, atunci când, la finalul partidei, fanii au invadat terenul pentru a-l îmbrățișa și pentru a se bucura împreună de salvarea de la retrogradare.

victorieLimfom Hodgkinrochdaleangliadramatragedieleague onejoe thompsonpovestecancer