VIDEO | Inegalabilul Benzema! Real Madrid, victorie cu emoţii

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 14 septembrie 2019, ora 15:43,
benzema levante
benzema levante

Real Madrid a trecut cu emoţii de Levante, scor 3-2, după ce madrilenii au condus cu 3-0 la pauză. Karim Benzema a fost eroul gazdelor de pe Santiago Bernabeu.

Benzema a deschis drumul echipei lui Zinedine Zidane spre victorie, cu o dublă reuşită în prima repriză. La pauză era 3-0 după ce Casemiro şi-a trecut şi el numele pe tabelă.

Francezul Benzema îşi continuă startul excelent de sezon: are deja patru goluri şi o pasă decisivă în patru meciuri din La Liga. Atacantul a ajuns la 152 de goluri marcate în campionatul spaniol, fiind la egalitate cu Julio Salinas, pe locul 19.

În 2019, doar Messi şi Mbappe au marcat mai multe goluri decât Benzema, care are 30 de reuşite pentru Real în toate competiţiile.

Levante a readus suspansul în joc în repriza a doua. Mayoral şi Melero au dus scorul la 3-2, iar în minutele de prelungiri Mayoral a fost aproape de egalare. Doar un reflex incredibil al lui Courtois a păstrat victoria echipei lui Zinedine Zidane.

La Real Madrid, Eden Hazard a debutat în minutul 60.

 

la ligakarim benzemareal madridlevante