Al-Hilal Riad, echipa antrenată de către Răzvan Lucescu, a făcut spectacol pe teren propriu cu Al Adalh, scor 7-0, într-o restanță din etapa a zecea din campionatul Arabiei Saudite. Bafetimbi Gomis a reușit un hat-trick.
Golurile au fost marcate de către Al Abed (15'), Gomis (28', 40', 57'), Giovinco (34'), Al Shehri (84') și Carrillo (90').
https://www.youtube.com/watch?v=GXM9L9rmmmM
Un moment inedit s-a petrecut în minutul 68, la scorul de 5-0, când arbitrul slovac Ivan Kružliak s-a accidentat și nu a mai putut să continue meciul.
În clasament, Al-Hilal ocupă locul doi, cu 24 de puncte din 11 meciuri. Lider este Al-Nassr, cu 29 de puncte din 13 meciuri.
În acest an, sub conducerea lui Răzvan Lucescu, Al-Hilal a câștigat Liga Campionilor Asiei și a jucat finala mică de la Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News