VIDEO | Ianis Hagi, impresionat de fanii români! „Pentru ei jucăm. Este un vis împlinit”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 29 iunie 2019, ora 12:14,
Hagi Ianis
Hagi Ianis

Sute de fani au întâmpinat echipa națională de tineret la revenirea în România după Campionatul European. Pe Aeroportul Otopeni, Ianis Hagi s-a declarat încântat de susținerea arătată de către suporteri la acest turneu final și nu are regrete după înfrângerea cu Germania din semifinale.

Deși au aterizat pe Aeroportul Otopeni în jurul orei 2, ‘tricolorii’ au fost întâmpinați de peste 500 de suporteri, care au creat o atmosferă incredibilă.

Naționala de tineret a reușit o performanță deosebită la Euro 2019: prezența în semifinale și obținerea dreptului de a participa la Jocurile Olimpice Tokyo 2020.

Incredibil, atâta lume la stadion… jucam într-o altă țară, dar gândul nostru era că jucăm acasă. Să fie atâta lumea și la aeroport, la ora 2 și jumătate… e incredibil! Suntem fericiți, pentru ei jucăm, pentru o țară întreagă. Încercăm să-i facem mândri și dacă rezultatul nu este mereu favorabil, măcar să ne vadă că dăm totul și încercăm să câștigăm.

Ce regret să avem? Am ajuns în semifinale, am câștigat cea mai grea grupă din calificări, am câștigat cea mai grea grupă de la Euro… ce regrete să avem? Am făcut numai rezultate mari! Am dat 100% până în ultimul minut, chiar și cu Germania, dar atât s-a putut. Avem foame de rezultate, de trofee. A fost greu, dar frumos„, a spus Ianis Hagi.

romaniau21ianis hagicampionatul europeaneuro 2019semifinalehagiIanistineretechipa nationala