VIDEO | Ianis Hagi are planuri mari la Genk: ”Vreau să câștig tot și să am prestații foarte bune în Liga Campionilor”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 18 iulie 2019, ora 18:46,
hagi genk 1
hagi genk 1

Ianis Hagi (20 ani) a fost prezentat la Genk în cadrul unei conferințe de presă. Internaționalul român a vorbit despre noua sa echipă, noii colegi, dar și despre suporteri.

Fiul ”Regelui” le-a dezvăluit belgienilor că vrea să devină un jucător mai bun în fiecare zi. Acesta a explicat că Genk este clubul perfect pentru el, datorită numărului mare de jucători pe care îi promovează în Europa. La campioana Belgiei, Ianis va purta tricoul cu numărul 23.

„Am optat pentru Genk datorită proiectului care mi-a fost prezentat. Acest club a făcut mereu posibilă creșterea jucătorilor, iar fotbaliștii tineri ca mine devin mai buni. Pot să mă dezvolt tehnic, fizic și tactic aici, sunt sigur de asta.

Am găsit un mediu minunat, comparabil cu cel pe care îl poți găsi în fotbalul mare din Europa. Toată lumea vrea să joace în Champions League, abia aștept să o fac și eu. Am vorbit cu Răzvan Marin și mi-a spus lucruri frumoase despre campionat și despre această echipă. Sunt obișnuit să fiu comparat cu tatăl meu, așa am crescut, cu această presiune. Dar este un lucru care m-a ajutat să mă maturizez” a declarat Ianis.

De asemenea, Ianis și-a lăudat noii colegi și a explicat că aceștia sunt foarte deschiși. Internaționalul român își dorește ca fanii noului său club să vină în număr cât mai mare la meciuri și le promite că nu îi va dezamăgi.

”Sunt un jucător căruia îi place să devină din ce în ce mai bun. Vreau să învăț în fiecare zi. Sunt un jucător tânăr și sunt fericit să fiu aici, la un club care crește jucători și îi face mai buni pe zi ce trece. Colegii sunt foarte deschiși cu mine.

Joc la un club minunat care nu doar crește jucători, dar și câștigă. Sunt un fotbalist care vrea să câștige tot ce se poate. Liga Campionilor este cea mai importantă competiție. Mi-ar plăcea să am prestații bune. Sper ca suporterii să vină la fiecare meci. Noi, jucătorii, vom da tot ce avem mai bun pentru ei.” a declarat Ianis într-un interviu pentru Genk.

6 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis, potrivit transfermarkt.com.

Citește și „A semnat pentru următorul sezon!” Unde va evolua Gabi Tamaș

belgiainterviuianis hagigenk