VIDEO | Halep, Tecău și naționala de tineret, atuurile României la Jocurile Olimpice! „Să câștigăm cel puțin zece medalii”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 24 iulie 2019, ora 12:13,
covaliu
covaliu

Mai sunt fix 365 de zile până la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, își face deja calculele: vrea cel puțin zece medalii și se bazează pe Simona Halep, Horia Tecău și echipa națională de fotbal U21.

În 2020, delegația României își propune să cucerească mai multe trofee decât la precedenta ediție, inclusiv la alte sporturi în care am performat de-a lungul timpului: canotaj, judo, tir, lupte, scrimă.

Mihai Covaliu consideră că România are o generație foarte bună la tenis și fotbal.

Eu îmi doresc să depășim zece medalii, dacă toate lucrurile vor merge așa cum ne dorim. Cel mai important este ca toți să fie la capacitate maximă din punct de vedere fizic și mental. Atunci vom putea vorbi de rezultate excepționale la Olimpiadă. Depinde de fiecare cum va gestiona acest an până la JO. Îți poti spori sau diminua șansele la medalii.

Până acum suntem în grafic: echipa de fotbal U23 a câștigat biletele pentru Tokyo, Simona Halep și-a manifestat dorința de a participa și a câștiga medalia de aur, la atletism avem trei sportive calificate, la natație avem doi sportivi, alte discipline sunt în plin proces de a acumula puncte … abia în aprilie 2020 vom ști exact cu câți sportivi mergem în Japonia.

Sunt convins că la tenis putem lua aurul, avem atuuri puternice: Simona Halep și Horia Tecău. Așa cum fotbaliștii au reușit să intre în careul de ași la Euro, sunt absolut convins că la Tokyo își vor propune să urce pe podium. Băieții au dovedit că au valoare, când crezi în tine, Olimpiada este locul și momentul să-ți îndeplinești obiectivele. Trebuie să ne așteptăm ca fiecare sportiv să se autodepășeacă, să-și dorească să urce pe podium. Avem mare încredere în Team România„, a declarat președintele COSR.

Halep2020romaniau21Jocurile Olimpicecomitetul olimpic si sportiv romanechipa nationalatokyocosrtecău