VIDEO | Hagi mai speră la calificare după ce a luat șase goluri în Belgia: „Am făcut o repriză secundă foarte bună”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 26 iulie 2019, ora 07:22,
gica-hagi
gica-hagi

Viitorul a pierdut cu 3-6 pe terenul celor de la Gent, însă Gică Hagi nu și-a criticat dur jucătorii, așa cum era de așteptat.

Hagi crede chiar într-o calificare spectaculoasă și vede partea bună a lucrurilor, după înfrângerea din Belgia.

„Încep cu lucrurile bune. Chiar dacă am suferit o înfrângere grea, cred că ofensiv am jucat bine, de asta am şi marcat trei goluri în deplasare. Defensiv, părerea mea, am jucat foarte slab. Din păcate, le-am dat foarte multe spaţii în prima repriză. Ei au calitate, au arătat, au jucători foarte buni. Am marcat goluri în repriza a doua. E greu să spui, trebuie să marcăm goluri multe acasă. În plan defensiv nici ei nu au jucat bine, lucru care îmi dă speranţe acasă. Putem să facem un meci bun, perfect. Trebuie să nu luăm goluri şi să marcăm trei goluri.

Totul e posibil în fotbal, important e să credem în continuare. După o repriză proastă, am făcut o repriză secundă foarte bună. Aşa că rămânem cu repriză a doua şi vedem ce facem la Constanţa. S-a văzut că ambele echipe au făcut greşeli în plan defensiv. Joacă bine ofensiv, dar avem de lucrat defensiv. Noi de marcat, marcăm, de jucat ştim să jucăm fotbal. Fără minge am făcut foarte multe greşeli colective, ca şi echipă. Vom vedea. Sperăm pentru meciul de acasă. Am avut ocazii, am dus mingea în careu. Am făcut lucruri bune ofensiv, pentru un meci în deplasare. Defensiv, din păcate, slab. Sperăm ca acasă să facem minunea”, a spus Hagi, la conferința de presă.

gica hagiViitorul GentEuropa LeagueHagi Viitorulhagi