VIDEO | Grozavu, furios pe arbitrajul lui Colțescu! „A avut o prestație jalnică”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 25 noiembrie 2019, ora 23:31,
leo grozavu
leo grozavu

Sepsi Sfântu Gheorghe a rezistat o repriză la egalitate cu Viitorul, dar a cedat după eliminările lui Tincu și Bouhenna. Aflat la debutul pe banca tehnică a covăsnenilor, Leo Grozavu a acuzat dur arbitrajul lui Sebastian Colțescu.

Viitorul a învins-o pe Sepsi cu 4-1, în etapa a 17-a din Liga 1. Pentru constănțeni au marcat Ghiţă (4′), Munteanu (52′), Rivaldinho (79′) şi Matei (86′ – penalty), în timp ce pentru Sepsi a înscris Safranko (27′).

Cei de la Sepsi consideră că al doilea cartonaș galben primit de către Bouhenna a fost acordat cu ușurință, iar penalty-ul Viitorului din minutul 85 nu a existat. Aceeași poziție a avut-o și fostul arbitru internațional Ion Crăciunescu.

Îmi e ruşine de mine că trebuie să vorbesc de domnul Colţescu. Cred că şi azi a avut o prestaţie jalnică. Nu doar din cauza lui am pierdut, dar e dificil să joci împotriva unui asemenea arbitru. Am fost avizaţi, le-am transmis jucătorilor. Nu mai vorbesc la penaltiul dat pentru adversari, la 3-1. Nu mai dai niciun minut de prelungire, din fair-play, când o echipă are doi oameni mai puţini pe teren. CCA ştia bine că jucăm etapa viitoare cu Craiova şi ne-au trimis arbitru din Craiova„, a spus Leo Grozavu.

Viitorul a urcat pe locul doi în Liga 1, Sepsi pare condamnată la play-out

leo grozavuliga 1grozavuarbitrajviitorulcoltescusepsisebastian coltescu