VIDEO | Grecii nu l-au uitat! Lucescu, erou de film la Salonic

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 06 august 2019, ora 10:12,
razvan-lucescu
razvan-lucescu

Chiar dacă Răzvan Lucescu nu a mai rămas la PAOK, grecii nu vor uita prea curând sezonul istoric pe care l-au avut sub comanda antrenorului român.

Performanţele reuşite de PAOK în stagiunea precedentă au devenit subiectul unui film denumit „The Invincibles”. Documentarul de 90 de minute este povestea sezonului la capătul căruia Lucescu şi PAOK au cucerit titlul în Superliga Greciei fără înfrângere, dar şi drumul către event după finala Cupei Greciei, 1-0 cu AEK Atena.

Cele mai importante meciuri ale sezonului, declaraţii ale jucătorilor cheie dar şi acces total în interiorul vestiarului condus de Răzvan Lucescu sunt ingredientele filmului în care fanii vor retrăi momentele incredibile din stagiunea precedentă.

În această vară, Răzvan Lucescu a plecat în Arabia Saudită, la Al Hilal. Pe fondul neînţelegerilor cu patronul Ivan Savvidis, Al Hilal i-a achitat clauza de reziliere de două milioane de euro.

Coincidenţa face ca astăzi, atât PAOK cât şi noua echipă a lui Lucescu să dispute meciuri cruciale.

PAOK întâlneşte Ajax în turul trei preliminar din UEFA Champions League.

Al Hilal întâlneşte Al Ahli în prima manşă a optimilor de finală din Liga Campionilor Asiei.

paok saloniccupa grecieiinvincibilicampionatfilmrăzvan lucescu