Video· 1 min citire

VIDEO | Gol sărbătorit cu lacrimi! De ce a plâns brazilianul Malcom

malcom

malcom

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 7 nov. 2018, 11:32

Trimis în teren cu nouă minute înainte de final, brazilianul Malcom a fost aproape să aducă victoria Barcelonei pe San Siro!

Jucătorul în vârstă de 21 de ani a marcat la mai puțin de două minute de la intrarea în teren. Transferat de la Bordeaux în această vară, Malcom s-a descătușat după reușita care l-a lăsat cu gura căscată chiar și pe Ernesto Valverde. Brazilianul nu și-a putut stăpâni lacrimile.

https://twitter.com/Shexxilona/status/1059935834546282496

Motivul este lesne de înțeles. Malcom a evoluat până acum doar 34 de minute pentru noua sa echipă. 25 în La Liga și cele 9 bifate aseară la debutul în UEFA Champions League. După meci, brazilianul a avut un mesaj clar pentru antrenorul său.

"Barcelona a fost un vis pe care il avea inca de cand eram copil. Sa debutez in UEFA Champions League si sa inscriu, asta voi sarbatori cu familia. Visul meu la Barca incepe, visul meu este sa fac istorie si sa realizez lucruri grozave" - a declarat atacantul pentru care Barca a plătit 41 de milioane de euro.

Inter - Barcelona s-a încheiat 1-1 după ce Icardi a restabilit egalitatea în minutul 87.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video