VIDEO | Gigi Becali, din nou la DNA! „Mi-e frică foarte tare, tremur de frică!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 19 noiembrie 2019, ora 11:40,
Gigi Becali
Gigi Becali

Gigi Becali este audiat, marți dimineață la DNA. Înainte de Becali, procurorii l-au audiat și pe nepotul patronului FCSB, Vasile Geambazi. 

Gigi Becali a veit la DNA însoțit de avocata sa.

Întrebat dacă va fi pus sub învinuire în dosarul privind spălarea de bani în legătură cu dosarul în care a fost audiat Vasile Geambazi, Becali a răspuns: „Da, tată”.

Întrebat, în continuare, dacă îi e teamă de ce se poate întâmpla cu acest dosar, Gigi Becali a fost ironic: „Mi-e frică foarte tare, tremur de frică. Am spălat bani cu nepotu-meu. S-au dus banii din contul meu în contul lui nepotul meu și din contul lui nepotul la mine în cont. Am spălat bani, hai, fix, la revedere”, a spus Becali.

Vasile Geambazi a fost chemat în calitate de suspect într-un dosar privind tranzacții imobiliare cu un teren supraevaluat. La ieșire din sediul DNA, Vasile Geambazi le-a spus jurnaliștilor că este acuzat de spălare de bani.

Gigi Becali a cumpărat un teren de 21 de hectare în comuna Voluntari, în anul 2006. Apoi i l-a vândut lui Vasile Geambazi, cu un milion de euro. După un schimb de cesionări și împuterniciri, Gigi Becali a devenit împuternicit sa ceară de la ANRP despăgubiri pentru acel teren, pe motiv că nu îl putea folosi.

S-a făcut o evaluare conform căreia terenul valora 20 de milioane de euro. ANRP nu a vrut să plătească, pentru că activitatea sa era blocată. Așa că proprietarul Vasile Geambazi a dat în judecata statul și a adus o nouă evaluare din care reieșea că parcela valora de acum 60 de milioane de euro.

Geambazi a depus plângerea la Curtea de Apel București. Magistrații au stabilit în doar două luni termen de judecată, iar într-o singură înfățișare au și luat decizia: Geambazi să primească 60 de milioane de euro, potrivit g4media.ro.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a contestat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție. Apelul a fost respins, iar decizia Curții de Apel a rămas definitivă..

supraevaluareDNAvasile geambazigigi becaliteren