VIDEO | Gică Popescu şi premierul, în inspecţie! „Stadionul Steaua va fi pregătit!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 18 noiembrie 2019, ora 14:31,
orban
orban

Premierul Ludovic Orban a inspectat stadiul lucrărilor la arenele ce ar urma să deservească EURO 2020, alături de Gică Popescu şi reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Investiţii.

Cele mai bune veşti vin de la Stadionul Steaua, unde lucările sunt completate într-o proporţie de 65%. Reprezentantul firmei de construcţii a dat asigurări că arena va putea fi folosită pentru antrenamentele echipelor participante la EURO 2020.

Premierul Ludovic Orban a verificat stadiul lucrărilor la Stadionul Steaua, în perspectiva găzduirii meciurilor din cadrul EURO 2020#LudovicOrban #EURO2020

Publicată de Guvernul României pe Luni, 18 noiembrie 2019

La sfârşitul lunii mai a anului viitor suprafaţa de joc va fi gata, deci terenul va fi pregătit pentru antrenamente la 1 iunie. Toate facilităţile, hotelul, absolut tot, vor fi gata peste încă trei luni.

Noi vom avea recepţia după două luni de la finalul Campionatului European. În momentul de faţă, Stadionul Steaua este finalizat în proporţie de 65%, la finalul anului va fi la 75-80%, iar la sfârşitul lunii mai 2020 vom fi la 95%. Dar 95% înseamnă pregătit pentru antrenamentele echipelor care vin pentru Euro 2020.

Iar restul de 5% vor fi gata în două luni. Costurile nu au crescut, acelea erau actualizări prevăzute chiar în contractul de bază. Din start s-a ştiut că e un preţ de bază la nivelul studiului de fezabilitate de acum trei ani. Şi era o clauză de actualizare.

Mai e şi o componentă de spaţii suplimentare solicitată de cerinţele UEFA şi ale beneficiarului, astfel încât suprafaţa stadionului s-a mărit cu 10.000 de metri pătraţi„, a spus Cristian Erbaşu.

Premierul Ludovic Orban, împreună cu ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, consilierul onorific al primului ministru, Gheorghe Popescu, şi directorul CNI, Manuela Pătrăşcoiu, au vizitat, luni dimineaţă, şantierul Stadionului Steaua pentru a verifica stadiul lucrărilor.

România a primit organizarea a patru meciuri de la Euro 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.

stadioaneeuro 2020steauapremiergica popescuconstrucţii