VIDEO | Gică Hagi, aniversat cu tort în cantonamentul Viitorului

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 05 februarie 2019, ora 18:06,
hagi-tort
hagi-tort

Gheorghe Hagi a împlinit astăzi 54 de ani. Fostul mare internațional a fost aniversat în cantonamentul Viitorului și a primit un tort din partea jucătorilor. Momentul de sărbătoare a fost scurt, întrucât constănțenii joacă vineri un meci important pentru play-off-ul Ligii 1, cu Astra Giurgiu.

Ianis Hagi, fiul ‘Regelui’, a fost cel care a plănuit o surpriză pentru antrenorul și patronul Viitorului. „La mulți ani, Mister!”, a fost mesajul de pe tort.

Jucătorii l-au luat prin surprindere pe Gică Hagi, care oferea un interviu în cadrul bazei sportive de la Ovidiu.

Le mulțumesc (jucătorilor), de puține ori fac acest lucru… și ei încă mă suportă. Înseamnă că și ei iubesc fotbalul, chiar dacă mai greșesc câteodată. Important e că ne dorim bine unul celuilalt și eu încerc să-i ajut să devină mai buni. Sunt exigent, duc lucrurile la o scară foarte înaltă! Știu că am creat această presiune în vestiar, dar s-au obișnuit cu mine, trebuie să o ducă„, a spus Gică Hagi.

Golgheter al naționalei României, la egalitate cu Adrian Mutu (35 de reușite), Gheorghe Hagi se poate lăuda că a jucat atât pentru Real Madrid (1990-1992, 19 goluri în 64 de meciuri), cât și pentru Barcelona (1994-1996, 7 goluri în 36 de meciuri).

Ca antrenor, Hagi a fost selecționerul României, iar apoi le-a pregătit pe Bursaspor, Galatasaray (în două rânduri), Poli Timișoara și Steaua.

‘Regele’ a luat titlul cu Viitorul în 2017, iar în 2005 a cucerit Cupa Turciei cu Galatasaray.

gheorghe hagicantonamenthagi54 de anigica hagiviitorulaniversare