VIDEO | Germania, în haine noi! Nemţii vin cu un echipament inedit la Bucureşti
Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 23 martie 2021, ora 19:00,
Germania şi-a lansat noul echipament de deplasare chiar înainte de startul campaniei de calificare la Mondialul din 2022. Nemţii vor inaugura noul echipament chiar la Bucureşti.
Sponsorul tehnic tradiţional al naţionalei germane s-a autodepăşit la capitolul creativitate. Toni Kroos şi coechipierii săi vor juca partidele din deplasare într-un echipament complet negru. Culorile steagului Germaniei au fost inserate pe mânecile tricourilor.
Un rapper cunoscut în Germania a promovat noile tricouri ale naţionalei conduse de Joachim Low.
Germania va debuta în campania de calificare pe propriul teren, cu Islanda. Duminică, nemţii vor fi oaspeţi pe Arena Naţională.
Naţionala Germaniei are în palmares patru titluri de campioană mondială, cucerite în 1954, 1974, 1990 şi 2014.