VIDEO | Gemenele fără frică! Junioarele care au ambiția să ajungă campioane mondiale la triatlon

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 02 august 2020, ora 16:05,
gemenele bianca si beatrice chirea (2)
gemenele bianca si beatrice chirea (2)

Finala Campionatului Național pentru copii de 12 și 13 ani este a doua competiție organizată de Federația Română de Atletism după debutul pandemiei, cu măsuri de siguranță sanitare si distanțare socială. 

Printre participanți s-au aflat două sportive de la triatlon, gemene, născute la o distanță de 3 minute una față de cealaltă. Fetele au 13 ani, fac atletism de 2 și vor să ajungă campioane mondiale! 

„Am stat în casă în toată această perioadă, am început să ne antrenăm după 15 mai. Suntem foarte bucuroase că participăm la concurs. Ne dorim să ajungem campionane mondiale”, declară Bianca Chirea.

Înainte de atletism micuțele au cochetat și cu dansurile.

„Ne antrenăm de 6 ori pe săptămână, în fiecare zi, mai puțin duminica, iar școală avem pănă la 16.30, apoi mergem la antrenamente”, spune la rândul ei Beatrice Chirea.

Cea mai bună sportivă în proba de aruncare a ciocanului are 13 ani, vine de la Piatra Neamț și face atletism de nici un an.

„Încerc să mă axez pe ciocan pentru că este o probă mai confortabilă. Ca și bila, ciocanul se poate practica și în sală iarna. Școala o țin în paralel cu sportul, am terminat clasa a 8-a, am intrat la Colegiul de Informatică în Piatra Neamț”, povestește Adina Fârsal.

Florin Florea, președintele Federației Române de Atletism, mărturisește că s-au făcut mari eforturi ca sportul pe care îl conduce să fie repus în funcțiune.

„Am făcut un lucru bun că am început să dăm drumul la competiții. Atletismul este un sport de socializare, un sport care adună oameni, antrenori, sportivi și părinți din toată țara. Degeaba ne antrenăm foarte mult dacă nu avem o competiție unde să arătăm ceea ce am făcut”, a declarat șeful atletismului românesc.

CITEȘTE ȘI –>> Aventură încheiată prematur! Antrenorul trecut prin Liga 1 care părăsește Serie A: “Nu am nimic să îmi reproșez”

gemenelebeatrice chirearealitateabianca chireatriatlon