VIDEO | Ganea vrea să îşi relanseze cariera. „Viitorul este casa mea!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 27 ianuarie 2020, ora 14:57,
ganea
ganea

Cristi Ganea a revenit în Liga 1 după experienţa nereuşită care a urmat transferului la Athletic Bilbao. Fundaşul stânga este hotărât să îşi relanseze cariera la Viitorul.

Ajuns în Ţara Bascilor după trei sezoane excelente petrecute la Ovidiu, jucătorul în vârstă de 27 de ani nu a reuşit să se impună la Bilbao. A jucat un singur meci pentru Ahtletic înainte de împrumutul la Numancia.

Ganea mai are contract cu bascii până în 2021, însă s-a întors la Viitorul sub formă de împrumut.

”Am avut oferte și din alte țări, însă am ales Viitorul pentru că este casa mea și mă simt cel mai bine aici. Eu cred că aceste cinci luni îmi vor fi de folos. Pentru mine a fost o perioadă grea acolo. M-am acomodat foarte bine, ce-i drept, cu vestiarul, însă nu am jucat. M-am întors în România pentru a juca. În primul rând, vreau cu Viitorul să fac treabă bună, să ne calificăm în primele șase locuri și vom vedea. Nu mi-am propus nimic altceva”, a spus Cristi Ganea, într-un interviu pentru site-ul oficial al Viitorului.

Ganea a crescut în Ţara Bascilor, la Basauri, unde locuiesc părinţii şi sora sa şi unde s-a format ca jucător la centrele de copii şi juniori ale cluburilor Basconia şi Indartsu. El a jucat apoi, la începutul carierei sale profesioniste, la formaţiile spaniole Mallorca B şi Santanyi. În România, Ganea a evoluat pentru ASA Târgu Mureş, CS Universitatea Craiova, Săgeata Năvodari, FC Brașov și Viitorul Constanța.

Cristi Ganea ar putea bifa primul joc de la revenirea în Liga 1 luni, atunci când Viitorul evoluează în deplasare la Iaşi.

bilbaocristi ganeatransferinterviuviitorul