VIDEO | FRF, în război cu FCSB! Burleanu: „Sunt sigur că vom câștiga”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 20 august 2019, ora 18:15,
becali-burleanu
becali-burleanu

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, este convins că va câștiga litigiul cu FCSB de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS). Gigi Becali vrea să nu fie obligat să înfiinţeze o echipă de fotbal feminin.

FCSB a solicitat TAS anularea deciziei Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal din 3 iulie, prin care cluburile din Liga 1 sunt obligate să îşi înfiinţeze echipe de fotbal feminin, începând cu sezonul 2020-2021, pentru a putea primi licenţa.

Vicecampioana României susține că FRF a încălcat statutul şi afectează activitatea unui membru afiliat, iar decizia impusă are un caracter profund discriminatoriu.

În primul rând ne vom apăra, în al doilea rând vom câştiga acest caz. Vom beneficia şi de sprijin din partea UEFA pe acest dosar. Deja sunt discuţii la nivel de UEFA ca şi echipele care participă în grupele Ligii Campionilor să aibă această obligaţie pe viitor de a avea şi echipe de fotbal feminin, după modelul pe care îl cunoaştem la nivel de Youth League. 

Nu e o măsură discriminatorie (n.a. – obligativitatea de a înfiinţa echipe feminine), cu acelaşi raţionament decidem sistemul de licenţiere. Mi se par trase de păr argumentele identificate de club (n.a. – FCSB), de aceea am şi spus că sunt sigur că vom câştiga. Dar este dreptul lor ca atunci când nu sunt mulţumiţi de o decizie a Comitetului Executiv să meargă la TAS„, a declarat Răzvan Burleanu.

Conferința de presă a preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, după sedința Comitetului Executiv

Publicată de Federația Română de Fotbal pe Marţi, 20 august 2019

procesTASfrffederatia romana de fotbaluefafotbal femininfcsbrazboiburleanurazvan burleanu