VIDEO – FOTO | Viața lui Ilie Năstase, într-un film! ”Ilie Năstase e un foc de artificii, și pe teren și în afara lui”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 22 mai 2018, ora 11:15,
ilie-nastase
ilie-nastase

Tudor Giurgiu vrea să facă un film despre Ilie Năstase! Regizorul încearcă să afle cât mai multe din tainele tenisului și s-a antrenat pentru Sports Festival alături de Mircea Cristescu, vicepreședintele campionei României la baschet, UBT.

Regizorul Tudor Giurgiu, creatorul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), vrea să se apropie cât mai mult de lumea tenisului, cea în care a strălucit Ilie Năstase, unul dintre punctele sale de interes pentru un nou film. Și ce prilej mai bun să cunoască îndeaproape sportul alb, decât participarea la ”Sports Festival”.

La evenimentul organizat în Cluj între 14-17 iunie va loc duelul demonstrativ între echipa României (Andrei Pavel, Florin Mergea, Adi Ungur ) și cea a lumii, din care fac parte celebrii frați Bryan și Goran Ivanisevic. Biletele pentru show-ul anului în tenis s-au pus deja în vânzare pe https://www.sportsfestival.com/tenis-demo

” Vă spun un secret. Unul dintre marile vise să fac un film despre viața tumultoasă a lui Ilie Năstase. Un film de ficțiune, nu neapărat un documentar, ar fi unul super. Ilie Năstase e un foc de artificii, și pe teren și în afara lui. Este un fost sportiv pe care-l admir extrem de mult” – Tudor Giurgiu, regizor.

Regizorul l-a avut partener de antrenament pe Mircea Cristescu, vicepreședintele baschebaliștilor de la U BT Cluj, omul care a intrat în istorie având un record de 75 de puncte marcate într-un meci pentru România și 24 de aruncări de trei puncte reușite într-un singur joc.

”Domnul Cristescu a fost ceva mai tensionat și așteptam indicațiile de regie, apoi ne-am dat drumul la joc. Mi-am dat seama că e simplu să le spun actorilor ce să facă, dar când îmi spun mie alții ce să fac, mă blochez. Chiar e greu. mi-am imaginat un meci cu frații Bryan, care au fost o mare enigmă mai ales când Mergea și Tecău jucau împreună și de cele mai multe ori mereu pierdeau și mă gândem ce au ăștia: Sunt extratereștii? Cum  joacă? I-am urmărit mai îndeaproape, sunt mari campioni” – Tudor Giurgiu, regizor.

”A fost mai intens antrenamentul cu Tudor Giurgiu decât unul la baschet. Am pus amândoi mult pasiune. Am jucat pe bune, am dat totul. Noi am fost educați că regia este bună în altă parte, nu la sport. Ne-am făcut încălzirea pentru Sports Festival, acolo sunt jucători înalți, eu am anvergură, aș putea să le fac față, însă stau mai prost cu apărarea, dar mă voi descurca” – Mircea Cristescu, vicepreședinte UBT Cluj.

Cheamă oamenii să facă mișcare

În cadrul evenimentului de la Cluj pe lângă cele două show-uri demonstrative (meciul de fotbal dintre „Generația de Aur” și legendele Barcelonei, și cel de tenis dintre echipa României și cea a lumii) se pune accentul foarte mult pe sportul de masă, iar iubitorii de mișcare sunt așteptați între 14-17 iunie să încerce toate disciplinele din cadrul festivalului.

” Sportul înseamnă sănătate, eu de 3 ani am redescoperit plăcerea de a juca tenis. Tenisul mă ține în formă și fizic și mental. Orice fel de sport, de la alergarea banală, până la a face sport extrem, e extraordinar. Sportul înseamnă sănătate, îți pui corpul să lucreze. După ce fac sport simt că ziua mea arată altfel, sunt într-o altă dispoziție. Oamenii trebuie să se echipeze și să joace, să facă mișcare, un îndemn la a nu sta ca o legumă! Să nu te uiți, să participi” – Tudor Giurgiu, regizor.

” Îi aștept să facă mișcare. Sportul este unul dintre puținele fenomene care înalță această nație. Sportul este o joacă a oamenilor mari ne face mult mai buni și mai sănătoși. Orice profesionist își poate găsi baza de selecție la Sports Festival. Noi vom fi acolo să vedem potențialii sportivi, de altfel aceasta este și treaba noastră la academie, unde avem peste 500 de copii” – Mircea Cristescu, vicepreședinte UBT Cluj.

sports festivaltudor giurgiufratii bryanflorin mergeamircea cristescugeneratia de aurfilmandrei pavelAdi Ungurcluj napoca