VIDEO | Fierbe Bănia! Oltenii au făcut show în gara din Craiova, înainte de a pleca spre București să ia Cupa României!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 27 mai 2018, ora 14:07,
suporteri-craiova
suporteri-craiova

CS Universitatea Craiova şi AFC Hermannstadt luptă, duminică, de la ora 21.00, pe Arena Naţională pentru câştigarea Cupei României. CS Universitatea Craiova se află în faţa celui de-al şaptelea trofeu, în timp ce pentru AFC Hermannstadt reprezintă o premieră prezența în ultimul act al competiției.

Oltenii iau cu asalt Capitala

Finala Cupei României a stârnit un interes enorm în Oltenia. Peste 20.000 de fani ai Craiovei vor fi în această seară în tribunele Arenei Naționale. Spectacolul galeriei a început încă din gara din Cetatea Băniei.

Spectacol în gara Craiova! ?#BataliaPentruCupa #CampioniLaSuporteri

Publicată de Universitatea Craiova pe 27 Mai 2018

Parcursul celor două echipe până în finală

Revelația AFC Hermannstadt a devenit prima echipă de eşalon inferior care ajunge în finala Cupei României după o pauză de 36 de ani. În 1982, FC Baia Mare era învinsă de Dinamo cu 3-2. Între timp, Hermannstadt a obţinut accederea în Liga I.

Până să ajungă în finala Cupei României, AFC Hermannstadt a trecut de ACS Industria Galda (3-1, în deplasare), FC Voluntari (1-0, acasă), Juventus București (2-0, acasă), FCSB (3-0, acasă), Gaz Metan Mediaș (1-0, acasă; 3-2, deplasare). Așadar, nu mai puțin de patru echipe de Liga I eliminate de sibieni în această ediție a Cupei României!

În drumul spre finala de pe Arena Națională, CSU Craiova le-a eliminat pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (2-0, deplasare), Dinamo București (1-0, acasă), FC Botoșani (5-1 acasă, 1-2 deplasare).

? ZIUA CEA MARE! ? Astăzi, toate drumurile duc la Arena Națională. Avem o Cupă de câștigat. ?#BataliaPentruCupa #CampioniLaSuporteri

Publicată de Universitatea Craiova pe 26 Mai 2018

Ambasadorii finalei Cupei României

Ambasadorii din acest an ai finalei Cupei României sunt Viorel Hizo, din partea celor de la AFC Hermannstadt, şi Gheorghe Craioveanu, ca reprezentant al Clubului Sportiv U Craiova.

Cei doi vor prezenta publicului de pe Arena Naţională trofeul Cupei înaintea startului meciului.

Viorel Hizo este unul dintre numele importante din istoria fotbalului sibian. Acesta a evoluat timp de 10 ani la ASA Sibiu, iar în perioada 1991-1993 a fost antrenorul formaţiei Inter Sibiu, echipă cu care a cucerit Cupa Balcanilor în anul 1991.

Gheorghe Craioveanu a evoluat între 1991 şi 1995 la Universitatea Craiova, pentru care a evoluat în 129 de partide şi a marcat de 61 de ori. Craioveanu a câştigat de două ori titlul de golgheter al Ligii 1, în 1994 şi 1995, şi a cucerit trofeul Cupei României în 1993.

Cine va arbitra finala

Arbitrul Marcel Bîrsan va conduce la centru finala Cupei României, Hermannstadt – CSU Craiova. Bîrsan va fi ajutat de asistenţii Adrian Radu Ghinguleac şi Ciprian Florin Danş

Arbitru de rezervă va fi Cătălin Popa, iar observatori George Ionescu şi Octavian Goga.

Detalii despre trofeu

Competiția care datează din 1933 oferă câștigătoarei un trofeu nou începând din anul 2002, când Ion Țiriac, fostul mare jucător de tenis și președinte al Comitetului Olimpic Român, l-a donat Federației Române de Fotbal. Trofeul, o cupă care are la bază o minge de fotbal, este realizat din argint masiv și a fost creat de un bijutier din Germania, care și-a dorit să rămână anonim. Măsoară 60 de centimetri în înălțime și cântărește 12 kilograme.

fotbalfc hermannstadtfinalacsu craiovacupa romanieiarena nationala