VIDEO | FCSB s-a impus cu Dunărea Călărași și a revenit pe primul loc!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 23 septembrie 2018, ora 19:36,
fcsb
fcsb

FCSB s-a impus cu 2-0 în partida cu Dunărea Călărași. Echipa lui Nicolae Dică a revenit pe prima poziție în Liga I. 

Roș-albaștrii n-au dat 7 goluri, câte voia Gigi Becali, dar și-au luat punctele din confruntarea cu echipa lui Dan Alexa.

FCSB a deschis scorul repede, prin Man (8) și a înscris golul al doilea din penalty, prin Tănase (45), după un fault la Rusescu.

Echipa lui Dică a trăit însă periculos. Jucătorii de la Călărași nu au amenințat degeaba înaintea meciului. Dunărea a avut ocazii mari la poarta lui Bălgrădean, între care o bară.

FCSB revine pe primul loc în Liga I. Se află la două puncte de CFR Cluj. Mai e de jucat meciul Astra – Gaz Metan, iar câștigătoarea, dacă va fi una, se va apropia la un punct de lider.

Min 90+3: Final de partidă! FCSB se impune cu scorul de 2-0 și urcă pe primul loc în Liga I.

Min 90: Alex Bourceanu intră pe teren împotriva FCSB! Bourceanu îl înlocuiește pe Kanda.

Min 79: Ultima schimbare la FCSB. Coman i-a lăsat locul lui Teixeira.

Min 78: Șut violent trimis de Benzar la colțul scurt! Respinge Straton.

Min 68: Schimbare și la Dunărea. Iese Keyta și intră Alexandru Munteanu.

Min 59: O nouă schimbare la FCSB! A intrat Moruțan, a ieșit Rusescu.

Min 55: Ocazie imensă pentru Dunărea! Ndiaye trimite în bară! Senegalezul îl întoarce superb pe Bălașa și reia, de la marginea careului mic, în bara laterală!

Min 46: Schimbare la FCSB: Florin Tănase a fost înlocuit de Gnohere.

Pauză! FCSB conduce cu scorul de 2-0!

VEZI VIDEO CU FAZA DE LA PENALTY ȘI GOLUL LUI TĂNASE

Min 45: GOOOOOOL FCSB! Rusescu a fost faultat de Ispas. Tănase trimite moale, în dreapta portarului. Straton a ales colțul opus. FCSB – Dunărea Călărași 2-0!

Min 44: Penalty pentru FCSB! 

Min 37: A venit rândul FCSB! Man încearcă o execuție spectaculoasă, dar nu prinde cadrul porții.

Min 36: Din nou emoții pentru Bălgrădean! Kanda trimite violent de la 30 de metri! Mingea trece la câțiva centimetri de bara din stânga portarului de la FCSB!

Min 33: Ocazie imensă și la cealaltă poartă! Rusescu și Tănase reiau pe poartă la aceeași fază, însă Straton salvează!

Min 32: Ocazie uriașă pentru Dunărea! Keyta caută vinclul de la 20 de metri, pe o minge respinsă de apărarea FCSB-ului. Balonul trece de puțin pe lângă poartă, Bălgădean rămăsese spectator!

Min 23: Coman execută puternic o lovitură liberă, de pe stânga, la colțul scurt. Straton reușește să respingă cu dificultate. Mingea a lovit gazonul chiar în fața portarului Dunării.

Min 20: Ritmul a scăzut după debutul incandescent! Aflată în avantaj, FCSB construiește cu calm. Echipa lui Dan Alexa nu a mai avut faze periculoase la poarta lui Bălgrădean.

Min 8: GOOOOOOL FCSB! Nemarcat în fața porții, Dennis Man deschide scorul. Inițial a trimis cu capul, mingea a fost respinsă de portarul advers, iar Man a avut timp să pună mingea jos și să o trimită în plasă!

VEZI VIDEO CU GOLUL LUI MAN AICI

Min 1: A început partida! Dunărea Călărași trece pe lângă deschiderea scorului în secunda 33! Ndiaye a preluat la marginea careului, dar a șutat slab, iar Bălgrădean a reușit să intervină.

UPDATE ora 20.50: Oprit la interviu de televiziuni, Gigi Becali a dat declarații senzaționale înaintea partidei. Patronul FCSB a spus că nu știa că Rusescu e titular. Iar despre Dică a spus că trebuia să-i mai arate din când în când nuiaua!

„Cum să desființez echipa? Televiziunile dau bani. Dacă nu mai o d-asta ce fac? Mai aruncăm câte una d-asta. Nu e meci greu. Dacă e greu cu Călărașiul, acasă, atunci mai bine stai acasă. Nu mai faci fotbal. Scor: 7-0! Nici nu știam că Rusescu e titular. Nici nu știam echipa. V-a spus Dică. E șef în toate. Responsabilitatea e a lui. Cu plecarea nu vorbim. Are echipă prea bună și a făcut lucruri bune. N-am ce să-i reproșez. Dar trebuie să arăți din când în când nuiaua. Că dacă nu…”, a spus Gigi Becali.

UPDATE ora 20.35: Echipa de start trimisă pe teren de Dan Alexa:

Dunărea Călărași: Straton – Ţenea, Dobrosavlevici, Walace, Ispas – S. Cucu, C. Puşcaş – Kanda, S. Pană, Keyta – M. Ndiaye.
Rezerve: C. Lungu – Simion, V. Alexandru, Şandru, A. Munteanu, Şeroni, Bourceanu.

FCSB joacă, de la ora 21.00, împotriva Dunării Călărași. Titular în atacul echipei lui Nicolae Dică este Raul Rusescu. 

Potrivit anunțului postat pe pagina de Facebook a FCSB, Dică începe jocul de la Voluntari cu Raul Rusescu titular. Gnohere este pe banca de rezerve. La fel și Roman.

Partida se dispută la Voluntari, deoarece gazonul de la Arena Națională este refăcut pentru meciurile echipei naționale în Nations League.

FCSB se află pe locul secund în clasament, la un singur punct de CFR Cluj, care s-a impus, la limită, ieri, în meciul cu Hermannstadt, din deplasare (1-0).

Echipa lui Dan Alexa se află pe poziția a 9-a, la două puncte de playoff.

live text fcsb calarasinicolae dicăfcsb dunarea calarasiraul rusescu