VIDEO | Fază incredibilă în turneul ATP de la Washington! Echipamentul de joc a cedat

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 03 august 2018, ora 15:04,
rubin-pantof
rubin-pantof

Tenismenul american Noah Rubin a fost protagonistul unui moment amuzant în cadrul turneului de la Washington. În timpul partidei cu John Isner, Rubin a fost nevoit să se ducă la vestiare, întrucât talpa unuia dintre pantofii sport s-a rupt.

După un serviciu din partea lui Isner, Rubin a alunecat, dar s-a redresat rapid. Dar o componentă a echipamentului de joc a cedat, spre stupoarea și amuzamentul spectatorilor.

John Isner a fost uluit de acest moment și s-a dus către bancă, râzând în hohote.

Noah Rubin a fost nevoit să se ducă desculț spre vestiare pentru a face rost de o nouă pereche de pantofi sport.

Noua încălțăminte i-a purtat noroc americanului în vârstă de 22 de ani, care l-a eliminat pe favoritul numărul doi al competiției, John Isner, scor 6-4, 7-6 (6).

Cu siguranță că producătorul de echipament sportiv va trebui să ofere niște explicații pentru acest incident rarisim.

atpjohn isnerturneuincaltamintewashingtonnoah rubin