FOTO | Farul – Progresul, derby-ul pentru promovare se joacă pe un gazon nou-nouț

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 13 aprilie 2018, ora 12:31,

Lider în seria a doua din liga a treia, fotbaliștii lui Petre Grigoraș revin pe arena din Constanța în premieră de la promovarea în Liga 3.

Suprafața de joc a fost înlocuită total și joi „marinarii” au efectuat primul antrenament pe noul gazon. În weekend, Farul joacă derby-ul decisiv pentru promovare cu Progresul Spartac, echipa formată din simpatizanții fostului FC Național.

Primul meci al ”marinarilor” și disputa care le poate asigura în cazul unei victorii, în mare măsură, promovarea în Liga a doua este chiar cel cu Progresul Spartac, ocupanta poziției secunde.

FOTO: Ștefan Găvan

În tur, bucureștenii le-au administrat constănțenilor singura înfrângere și una drastică: 7-0!  Cu toate astea, tehnicianul Petre Grigoraș spune că echipa sa nu se gândește la revanșă, ci doar la o victorie care-i poate aduce atât de aproape de promovare.

”Revenim pe stadionul Farul și este cel mai important lucru pentru noi. Trebuie să ne ridicăm la nivelul așteptărilor suporterilor. Dacă vom câștiga partida, vom lua o opțiune serioasă pentru promovare. Noi vom arăta mult mai bine față de meciul tur, atunci a fost un accident. Toți ne gândim doar la victorie și la promovare. În vară, când am început acest proiect, am vorbit doar de promovare. Dacă nu s-ar întâmpla asta, ar fi un eșec total, iar Constanța nu merită așa ceva” – Petre Grigoraș, antrenor ASSCS Farul Constanţa.

”Suntem ferm convinși că vom câștiga. Suntem pregătiți din toate punctele de vedere. Am uitat rezultatul din tur, echipa este schimbată mult în bine. Toată lumea din Constanța așteaptă cu sufletul la gură o promovare” – Marcel Lică, director executiv ASSCS Farul Constanţa.

”Suntem foarte pregătiți, știm importanța acestui meci. Este special, primul meci în Liga a treia pe terenul nosru, pe Farul. Ne dorim să facem un meci foarte bun, încununat cu o victorie. Nu contează scorul, doar trei puncte și promovarea. Toți ne dorim promovări succesive, să ajungem cât mai repede în prima ligă” – Alexandru Grigoraș, atacant ASSCS Farul Constanţa.

FOTO: Ștefan Găvan

alexandru grigorasprogresulfotbalmarcel licafarulgazonderby