Anul viitor, la Federația Română de Fotbal vor avea loc noi alegeri, pentru a se stabili cine va conduce fotbalul românesc pentru încă un mandat.
Răzvan Burleanu, actualul președinte al FRF, a început deja campania pentru aceste alegeri prin modul în care a făcut-o și în campania de la alegerile trecute. Acesta a mers pe 26 februarie la președintele Consiliului Județean Ialomița, acolo unde s-a întâlnit cu domnul Marian Pavel, căruia i-a oferit o minge cu autografe din partea FRF.
Adrian Porumboiu, fost arbitru și patron la FC Vaslui, a vorbit despre campania lansată deja de președintele FRF, în exclusivitate la Realitatea Sportivă.
,,Trebuie să ajungem la un fotbal unde regulile sunt respectate. Cel mai bun exemplu este legat de cum vor funcționa jocurile și cum vor fi disputele din Liga 1. De acolo pleacă tot. Dacă rămân 2-3 terenuri în urma vizitei. Dacă se întâmplă asta, e de bun augur, dar dacă se inaugurează un teren sintetic, e degeaba.
Își cunoaște foarte bine electorii. Cum poate să-i mulțumească, merge acolo, dincolo o floricică, o zambilă și aduni voturile. El e învățat, de cel care l-au sprijinit. Sunt cei care conduc România. Fotbalul este o oază de moralitate față de ce se întâmplă în restul societății.'', a declarat Adrian Porumboiu la Realitatea Sportivă.