CFR Cluj debutează astăzi în noul sezon de Uefa Europa League, în Bulgaria, pe terenul lui ȚSKA Sofia, meci asistat de suporteri.
Înaintea meciului cu bulgarii, Dan Petrescu, antrenorul lui CFR, a ținut o conferință de presă, unde a fost tot numai un zâmbet. Translatorul de la conferință la amuzat teribil pe ,,Bursuc''.
Întrebat de jurnaliști cum comentează declarația antrenorului de la ȚSKA, că vor să înscrie două goluri în primele minute, Petrescu a început să se amuze și a spus că nu vrea să comenteze afimațiile tehnicianului de la Steaua Bulgariei.
,,Nu pot să comentez ce a zis antrenorul de la ȚSKA, el poate să declare ce vrea'', a spus Petrescu amuzat.
https://www.facebook.com/cfr1907/videos/892711307932663
Deși a zâmbit la aproape toate întrebările jurnaliștilor, Petrescu nu a uitat de campania slabă de achiziții din acest început de sezon. Acesta s-a arătat nemulțumit de pierderea lui Mihai Bordeianu, jucător plecat în Arabia Saudită, săptămâna trecută.
Antrenorul a scos în evidență faptul că ȚSKA Sofia a transferat nu mai puțin de nouă jucători cu calitate.
,,Sezonul trecut e sezonul trecut. Între timp noi am pierdut ceva jucători, jucători importanți. Mai ales, am pierdut un jucător în momentul în care nu am mai avut timp să-l înlocuiesc, în mijlocul terenului. Ăsta e marele minus al lui CFR în momentul de față. Din păcate, campania noastră de achiziții nu a fost ca cea a lui ȚSKA Sofia, care a luat nouă jucători foarte buni. Deci, lotul nostru e foarte subțire acum.'' a mai declarat antrenorul.
Meciul dintre CFR și ȚSKA Sofia începe de la ora 19:55, în această seară. Partida se va juca cu spectatori, o premieră pentru echipa din Cluj în aces sezon.