VIDEO | Dedu dezvăluie problemele de la naționala de handbal. „Un antrenor liber de contract ar fi ideal”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 07 ianuarie 2020, ora 17:00,
Alexandru Dedu
Alexandru Dedu

Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, a vorbit în premieră despre problemele de la naționala feminină, după ce Comisia Tehnică a FRH a votat pentru demiterea lui Tomas Ryde din funcția de antrenor principal.

Dedu își dorește în funcția de selecționer un antrenor liber de contract.

Patru tehnicieni români se află pe lista de potențiali antrenori ai naționalei: Bogdan Burcea (SCM Craiova), Florentin Pera (SCM Râmnicu Vâlcea), Adrian Vasile (CSM Bucureşti) şi Aurelian Roşca (ex-Dunărea Brăila).

Noul antrenor trebuie să îndeplinească toate condițiile regulamentare, trebuie să fie master coach sau cursant master coach. Mi-aș dori ca noul antrenor să fie liber de contract sau să devină liber de contract, astfel încât să-și dedice tot timpul echipei naționale. Ar fi ideal să fie așa, pentru că s-ar acorda mult mai multă atenție echipei naționale, în acest scurt timp rămas până la turneul preolimpic, și ar elimina foarte multe alte discuții care nu-și au locul, legate de interese. Chiar dacă aș avea o preferință în legătură cu viitorul selecționer, nu o voi face publică„, a spus Alexandru Dedu.

Două luni până la turneul preolimpic

Naționala feminină de handbal va juca, pentru obținerea calificării la Jocurile Olimpice, în turneul preolimpic ce va avea loc în Muntenegru, în perioada 20-22 martie.

România, Muntenegru, Norvegia și Coreea de Nord vor lupta pentru primele două locuri, cele care asigură biletele pentru Tokyo.

rydeselectionerhandbaldeduechipa nationalaromaniatomas rydealexandru deduhandbal feminin