VIDEO | Daniel Pancu, discurs de poveste! „Aici e Rapid. Nimeni nu e de neoprit”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 13 noiembrie 2018, ora 08:46,
pancu
pancu

Antrenorul Rapidului, Daniel Pancu, a avut un discurs electrizant în vestiar după victoria in extremis cu CS Tunari, scor 3-2, în Liga a 3-a. Fostul căpitan al giuleștenilor a cântat alături de jucătorii săi și le-a amintit că așteptările sunt mari în Giulești.

Rapid a revenit pe prima poziţie în Seria a 2-a din Liga a 3-a. CS Tunari a deschis scorul în minutul 1, prin Marius Bâtfoi. Rapid a egalat în minutul 30, prin Goge. Giuleștenii au intrat în avantaj la pauză, după reușita lui Jorza (38′).

În minutul 57, Virgil Drăghia și-a dat autogol. Marian Vlada a adus victoria pentru Rapid în minutul 77.

Publicată de FC Rapid 1923 pe Luni, 12 Noiembrie 2018

Rapid București are 29 de puncte în clasament, unul mai mult decât Unirea Slobozia, echipă cu care se va confrunta în etapa viitoare, la Slobozia.

Jos pălăria! Sincere felicitări pentru modul cum aţi interpretat jocul acesta din punct de vedere al implicării. Toată lumea are 10 cu felicitări la capitolul atitudine. Vedeţi foarte bine cum se autodepăşesc când joacă cu voi, când joacă cu asemenea public, cum își doresc cu toţii să fie în locul vostru. Când ne ridicăm la nivel de implicare nu avem probleme cu nimeni și vom interpreta situațiile mult mai bine. Ne aşteaptă duminică finala campionatului de până acum. Vă spun, pregătitor, că ne aşteaptă un război! Întâlnim o echipă foarte agresivă, o să vă spun săptămâna asta cum îi surprindem. Îi batem pe ăia când nu se aşteaptă nimeni, cu toate absenţele, cu Iacob, cu Voicu… că lipseşte Pancu… nu contează. Aici este Rapid şi nimeni nu e de neoprit! Acum aş vrea să cântăm împreună, că nu am cântat niciodată, <<Cine e pe primul loc>>. Săptămâna trecută am fost puțin trist„, a fost discursul lui Daniel Pancu în vestiar.

Discurs motivational al lui Daniel Pancu

Discurs superb al lui Daniel Pancu, după victoria cu CS Tunari ❤️#SpiritulRapidului #LegendaContinua

Publicată de FC Rapid 1923 pe Luni, 12 Noiembrie 2018

liga 3daniel pancurapidcs tunaripancuantrenordiscursvictorie