Schimbarea antrenorului la CFR Cluj l-a mirat pe Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
Totodată, oficialul a anunțat că, în trecut, "Bursucul" a primit o ofertă din partea FRF, de a antrena prima reprezentativă.
"Echipa națională are un selecționer astăzi (nr: Mirel Rădoi), iar Dan Petrescu a primit o propunere din partea Federației Române de Fotbal de a prelua echipa națională.
Ne va lipsi, cu tot comportamentul său. Bineînțeles în urmă vor rămâne performanțele de la acest club și aici mă refer la titlurile câștigate cu CFR Cluj", a declarat Răzvan Burleanu.
CFR Cluj a anunțat, luni, rezilierea contractului cu Dan Petrescu, aflat în funcția de antrenor din 22 martie 2019.
Dan Petrescu a pregătit echipa ardeleană în două mandate, 10 iunie 2017 - 5 iunie 2018 și 22 martie 2019 - 30 noiembrie 2020. Cu Dan Petrescu pe "banca tehnică", ardelenii au cucerit trei titluri consecutive 2017/2018, 2018/2019 și 2019/2020.