VIDEO | ‘Cutremur’ la Rangers! Eșec neașteptat cu ultima clasată! Ianis Hagi a jucat tot meciul

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 05 martie 2020, ora 09:20,
ianis hagi rangers
ianis hagi rangers

Glasgow Rangers a pierdut pe teren propriu cu Hamilton, scor 0-1, în etapa a 29-a din campionatul Scoției. Ianis Hagi a fost integralist pentru gazde și a ratat câteva ocazii de gol.

Rangers era favorită clară împotriva ultimei clasate. Echipa antrenată de către Steven Gerrard a ratat 31 de ocazii de gol și a avut o posesie a mingii de 69%.

Hamilton a înscris prin Moyo, în minutul 56.

Ianis Hagi a avut prima ocazie în minutul 13, când a șutat peste poartă, după un corner. Două minute mai târziu, mijlocașul de 21 de ani a încercat o fază spectaculoasă, după ce a trimis mingea pe spate, însă portarul a fost atent.

Până la final, Ianis a ratat o ocazie mare de gol, când șutul său de la distanță a fost deviat în bara transversală.

Rangers se menține pe locul 2 în clasamentul din Scoția.

Ianis Hagi, împrumutat la Rangers de la Genk, a reușit 3 goluri și 2 pase decisive în 8 meciuri.

CITEȘTE ȘI -> Soluția găsită de italieni la criza coronavirusului! Ce se întâmplă cu meciurile din Serie A

scoțiaianis hagirangersHamilton