VIDEO | Cum a sărbătorit ”Il Luce” titlul cu Dinamo Kiev! A fost aruncat în aer și udat cu șampanie

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 26 aprilie 2021, ora 21:07,

Mircea Lucescu a reuşit o performanţă incredibilă în Ucraina, unde a reuşit să câştige titlul de campion cu Dinamo Kiev.

A fost al nouălea triumf în campionatul ucrainean, după cele opt cucerite cu rivala Șahtior Donețsk. Formaţia lui Lucescu şi-a adjudecat titlul de campioană cu trei etape înainte de finalul sezonului, după ce a spulberat-o pe Inhulets, cu scorul de 5-0.

După ce a fost contestat de fanii echipei încă din prima zi, Lucescu Sr. le-a adus o bucurie acestora. La capătul meciului care a dus trofeul de campioană la Kiev după patru ani în care a stat la Donețk, Mircea Lucescu și jucătorii săi au declanșat sărbătoarea în vestiar. Antrenorul român s-a bucurat ca un copil, a fost aruncat în aer de elevii săi și s-a udat cu șampanie.

Trofeele cucerite de Mircea Lucescu de-a lungul timpului în străinătate:

  • Cupa UEFA (cu Șahtior)
  • Supercupa Europei (cu Galatasaray)
  • 9 titluri în Ucraina (8 cu Șahtior și unul cu Dinamo Kiev)
  • 6 Cupe ale Ucrainei (toate cu Șahtior)
  • 8 Supercupe ale Ucrainei (7 cu Șahtior și una cu Dinamo Kiev)
  • 2 titluri în Turcia (cu Galatasaray și Beșiktaș)
  • Supercupa Rusiei (cu Zenit)

CITEȘTE ȘI –>> Mircea Lucescu şi jucătorii săi, premiaţi după titlul cucerit cu Dinamo Kiev: ,,Îşi pot lua o garsonieră”

titlu cuceritsarbatoarerealitateamircea lucescudinamo kiev