“Tigroiacele” s-au impus în al patrulea meci din Liga Campionilor, 25-19, în fața celor de la Ferencvaros și au urcat pe locul trei al grupei, cu șase puncte, unul mai puțin decât liderul Vipers și următoarea Rostov.
Handbalistele de la CSM București au început un pic ezitant meciul și s-au văzut conduse cu trei goluri. Acela a fost momentul în care Adi Vasile a dat trezirea, iar fetele sale au pus stăpânire pe joc și nu au mai cedat inițiativa până la final.
Revenită pe teren după două săptămâni de pauză forțată provocată de diagnosticarea cu Coronavirus, Cristina Neagu a înscris de șase ori contra unguroaicelor de la FTC, iar Siraba Dembele a fost golgheterul întâlnirii, cu nouă reușite.
Antrenorul echipei din Capitală s-a arătat mulțumit de evoluția echipei sale și a salutat revenirea pe teren a căpitanului Cristina Neagu.
“Sunt fericit că am câștigat, știam că ne așteaptă un meci greu, iar cel mai important a fost că nu am subestimat nici un moment adversarul. Nu aveam pretenția ca Neagu să fie sută la sută aptă, nici nu avea cum după 14 zile petrecute închisă într-un apartament” – Adi Vasile, antrenor CSM București.
Jelena Grubisic a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren, paradele ei ținând în permanență la distanță formația din Ungaria.
“Era foarte important să câștigăm. Știu că cei de la FTC nu au avut echipa completă, datorită cazurilor de Coronavirus, dar pentru noi contează că am învins. Sunt mulțumită, per total, de felul în care am apărat. Eram sigură că ne vom impune” – Jelena Grubisic, portar CSM București.