VIDEO | Craioveanu dă tonul: „Facem ‘remontada’! Vreau Craiova campioană!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 06 martie 2019, ora 21:05,
craioveanu
craioveanu

Gică Craioveanu îi încurajează pe olteni înainte de startul playoff-ului din Liga 1. Universitatea Craiova porneşte de la patru puncte în urma liderului CFR Cluj.

Fostul internaţional nu crede că distanţa este una insurmontabilă, şi le-a cerut jucătorilor lui Devis Mangia să aducă titlul în Bănie.

„E posibil să facem remontada! Nu e greu să recuperăm acele patru puncte. Ar fi frumos să vină titlul după atâţia ani. Publicul este avid de performanţă, îşi doreşte să vadă echipa campioană. Eu îmi doresc să văd Craiova campioană până mă duc dincolo” – a fost speranţa exprimată de fostul golgeter din Bănie.

Craioveanu crede că jucătorii lui Mangia sunt datori pentru condiţiile excelente de la club.

„Sunt cele mai bune condiţii din fotbalul românesc, şi eu am dubii că la echipa naţională sunt condiţiile pe care le au băieţii noştri. Suntem singura echipă cu salariul la zi, condiţiile astea eu nu le-am văzut nici la Getafe” – a spus Craioveanu.

Craiova a câştigat ultimul titlu de campioană în 1991.

 

titluuniversitatea craiovacampionatplayoffliga 1gica craioveanu