VIDEO | Craiova, învinsă de Academica Clinceni. Marius Constantin a înscris în propria poartă

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat duminică, 02 mai 2021, ora 22:52,
ACademica Craiova
ACademica Craiova

Academica Clinceni a învins-o, duminică seară, pe teren propriu, pe CS Universitatea Craiova, cu scorul de 1-0, într-un meci din etapa a cincea a play-off-ului Ligii I.

Oltenii au început bine partida disputată la Călărași, iar în minutul 6 Andrei Ivan l-a pus la încercare pe portarul echipei iilfovene, cu un șut din colțul careului de 16 metri. Ureche a reușit să respingă.

Trei minute mai târziu, jucătorul gazdelor Chunchukov a marcat, dar golul a fost anulat de unul dintre arbitrii asistenți.

Până la urmă, echipa ilfoveană a deschis scorul în minutul 53. Marius Constantin a deviat în propria poartă o centrare a lui Adi Popa. Fundașul Central al Craiovei a bifat meciul 400 în Liga 1.

După șase minute, echipa oaspete a replicat prin Căpățână, care a șutat de la distanță, dar Ureche a respins de sub bara transversală.

În urma aestei înfrângeri, CS Universitatea Craiova a ratat ocazia de a trece peste FCSB în clasamentul Ligii I. Echipa olteană ocupă locul 3, cu 37 de puncte. FCSB este a doua, cu 39 de puncte, iar CFR Cluj e lider, cu 41 de puncte. Luni, FCSB va primi vizita CFR-ului. Academica Clinceni ocupă locul 6, cu 25 de puncte.

Cele două echipe:

Academica Clinceni: G. Ureche – Fl. Achim, Bilali (Gardoş ’65), Patriche, M. Dobrescu – Cebotaru, Cascini – Ad. Popa, R. Rusescu (Ventura ’88), A. Cordea – Chunchucov (Chandarov ‘90+3. Antrenor: Ilie Poenaru

CS Universitatea Craiova: Pigliacelli – Şt. Vlădoiu (Baiaram ’75), M. Constantin, Acka, N. Bancu – Ov. Bic, Nistor – I. Mitran (Căpăţână ‘6, Ofosu ‘60), Cicâldău (Fedele ’61), A. Ivan – I. Mamut (Tudorie ’46). Antrenor: Marinos Ouzounidis

Citește și Craiova mai are de muncit pentru a spera la titlu: ,,Se vede mâna lui Ouzounidis, dar au şi puncte slabe”

clinceniliga 1academicaplay offfotbalrealitateacraiova1-0