VIDEO | Craiova face strategia pentru vară! Rotaru a anunțat cât trebuie să încaseze din transferuri

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 03 aprilie 2020, ora 12:28,
mihai rotaru
mihai rotaru

Universitatea Craiova se gândește deja la sezonul următor, în condițiile în care competițiile au fost suspendate din cauza pandemiei de coronavirus. Patronul Mihai Rotaru a anunțat că ‘alb-albaștrii’ vor să iasă mai puternici din această criză. Clubul din Bănie are în cont aproximativ 400.000 de euro, dar urmează să intre 5 milioane de euro din transferuri anterioare.

FRF și LPF speră că meciurile din Liga 1 și Cupa României vor fi reluate în luna iunie sau iulie.

Universitatea Craiova ocupă locul trei în play-off-ul Ligii 1, după două etape.

Antrenorul e OK, staff-ul muncește, analizează jucători pe care să-i luăm și să ne întărim. Evident nu acum, dar ne facem și noi strategiile pentru vară. Vrem să ne întărim, viața merge înainte. Putem rezista 6-7 luni de zile, dacă lucrurile nu reintră în normal. În acest moment, din punct de vedere financiar stăm solid. Dar vrem să ieșim întăriți din această criză, nu slăbiți.

Avem undeva la 400.000 de euro în cont, iar de încasat undeva pe la 5 milioane de euro doar din transferuri. Dar nu știm când încasăm. Mai trebuia să primim o tranșă din drepturile TV, trebuia să luăm 350.000, dar ni s-a transmis că nu se plătește până nu se reia campionatul. Fotbalul e un produs care se vinde, lumea mănâncă fotbal„, a spus Mihai Rotaru, într-un interviu pentru emisiunea online ‘Fan România’.

Q&A despre situația Universității Craiova

? Q&A despre situația Universității Craiova.#SustineStiinta#CampioniLaSuporteri#AsaELaCraiova

Publicată de Universitatea Craiova pe Joi, 2 aprilie 2020

CITEȘTE ȘI -> VIDEO | Avertismentul patronului pentru jucătorii Universității Craiova. “Cine nu respectă programul intră în șomaj tehnic”

coronavirusuniversitatea craiovacraiovamihai rotarubugetliga 1rotarubani