VIDEO | Contra vrea ultimele şase puncte! Miza locului doi în grupă

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 16 noiembrie 2018, ora 13:36,
antrenament romania
antrenament romania

Naţionala României a efectuat antrenamentul oficial înaintea meciului cu Lituania de la Ploieşti, penultimul din grupa 4 a Diviziei C din Liga Naţiunilor.

Selecţionerul Cosmin Contra îşi doreşte un succes care să îi păstreze pe tricolori în luptă dacă nu pentru primul loc, cel puţin pentru poziţia a doua în grupă. Ca să mai spere la câştigarea grupei, tricolorii trebuie să câştige ultimele două partide, cu Lituania şi Muntenegru. În acelaşi timp, România are nevoie de un pas greşit al liderului Serbia.

Conferința de presă a selecționerului Cosmin Contra înaintea meciului cu Lituania? bit.ly/2zcb99A

Publicată de Echipa națională de fotbal a României pe Vineri, 16 Noiembrie 2018

„Dacă noi vom învinge Lituania, vom juca ultimul meci cu Muntenegru pentru locul întâi sau locul al doilea. Noi trebuie să ne facem treaba noastră şi să nu ne gândim la celălalt meci. Trebuie să ne facem meciul uşor, chiar dacă Lituania a demonstrat în meciul tur că nu este o echipă pe care noi să o învingem foarte uşor” – Cosmin Contra, selecţioner România

Tricolorii sunt conştienţi şi de importanţa locului al doilea în grupă. Acesta garantează un loc în urna a treia valorică la tragerea la sorţi a preliminariilor EURO 2020.

„Ştim regulamentul, vom face tot posibilul să terminăm cât mai sus! Haideţi să nu ne gândim că vom fi în urna a patra!” – Ciprian Tătăruşanu, Nantes

La antrenamentul desfăşurat la Mogoşoaia, Alexandru Mitriţă i-a dat emoţii selecţionerului. Mijlocaşul Craiovei a terminat şedinţa de pregătire accidentat şi este incert pentru meciul cu Lituania. 

PROGRAMUL ULTIMELOR DOUĂ ETAPE DIN LIGA NAŢIUNILOR. GRUPA A 4-A, DIVIZIA C:

  • România – Lituania, 17 noiembrie, ora 21:45, stadion „Ilie Oană”, Ploiești – LIVE la PRO TV
  • Muntenegru – România, 20 noiembrie, ora 21:45, stadion „Pod Goricom”, Podgorica – LIVE la PRO TV

S-au jucat:

• 7 septembrie | România – Muntenegru 0-0Lituania – Serbia 0-1 (D. Tadić 38-pen.)
• 10 septembrie | Serbia – România 2-2 (Mitrović 26, 63 / Stanciu 48-pen., Ţucudean 68), Muntenegru – Lituania 2-0 (Savić 34-pen., Janković 35)
• 11 octombrie | Lituania – România 1-2 (Žulpa 90 / Chipciu 13, Maxim 90+4), Muntenegru – Serbia 0-2 (Mitrović 18-pen., 81)
• 14 octombrie | România – Serbia 0-0Lituania – Muntenegru 1-4 (Baravykas 88 / Mugoša 10, 45+1-pen., Kopitović 35, Zorić 86)

Clasamentul grupei:

Serbia 4 2 2 0 5-2 8
Muntenegru 4 2 1 1 6-3 7
ROMÂNIA 4 1 3 0 4-3 6
Lituania 4 0 0 4 2-9 0
lituaniaromaniaconferințăliga natiunilorTătărușanucosmin contra