VIDEO | Contra, încrezător înaintea meciului cu Gaz Metan: „Se mobilizează mai tare împotriva noastră”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 18 septembrie 2020, ora 21:38,
Contra
Contra

Cosmin Contra a vorbit despre meciul dintre Gaz Metan și Dinamo la conferința de presă.

„Guriță” a analizat formația din Mediaș și consideră că va avea o partidă dificilă împotriva echipei pregitite de Dusan Uhrin Jr.

”Sunt încrezător pentru că facem paşi mari spre stabilitate la nivel de joc, iar a doua repriză cu Botoşani îmi dă încredere că suntem pe drumul cel bun. Întâlnim o echipă care vine după victorii la rând, o echipă cu moral bun şi antrenor cu experienţă. Îl cunosc de mult timp şi ştiu că pregăteşte bine echipele la care lucrează şi este un fost antrenor aici acum nu foarte mult timp, deci cunoaşte bine anumiţi jucători care pot să joace în primul 11. Chiar dacă Dinamo în ultimii ani nu a fost acolo unde îi era locul, cred că jucătorii adverşi se mobilizează mai tare când joacă împotriva noastră.”

”Gaz Metan este o echipă practică, capabilă să speculeze orice greşeală. Iaşiul a făcut erori mari în apărare şi de aici scorul foarte mare întregistrat pe tabelă. Mai sunt 27 de etape şi trebuie să urcăm încet, încet în clasament.”, a declarat Contra, la conferinţă de presă.

Antrenorul lui Dinamo este încrezător în proiectul pus la cale de noii finanțatori din „Ștefan cel Mare”.

„Până nu demonstrăm pe teren, nu cred că celelalte echipe au teamă de Dinamo. E clar că se conturează un proiect serios aici la Dinamo, iar atmosfera este foarte bună.”, a spus Contra.

Contra despre deplasarea la Mediaș

VIDEOAntrenorul principal Cosmin Contra vorbește într-un interviu pentru pagina oficială de Facebook a clubului Dinamo București despre deplasarea la Mediaș pentru meciul cu Gaz Metan (Liga 1, etapa a 4-a, luni, 21 septembrie, ora 21:00), dar și despre cele mai importante subiecte ale acestei săptămâni în Ștefan cel Mare.

Publicată de FC DINAMO BUCURESTI pe Vineri, 18 septembrie 2020

După ce la meciul dintre Dinamo și Botoșani au existat mai multe faze controversate de arbitraj, Contra a dezvăluit ce anume l-a deranjat cel mai mult la acest capitol.

„Sincer, mi-aş dori să vorbesc mai puţin despre arbitraje. Toţi greşim, suntem oameni, este o meserie grea şi poţi să prinzi o zi slabă. Dar una e să vezi că un arbitru poate prinde o zi proastă şi una e să vezi că un arbitru are două măsurători, iar asta nu pot să accept.”, a explicat fostul selecționer al României.

Confruntarea dintre Gaz Metan și Dinamo București este programată luni, de la ora 21:00.

CITEȘTE ȘI VIDEO | Cosmin Contra a explicat strategia pentru acest sezon! “Mi-e dor de meciurile din cupele europene”

dinamo bucuresticonferinta de presacosmin contragaz metandeclaratiirealitatea