VIDEO | „Coman și Tănase merită la națională!” Mesaj surprinzător pentru Contra

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 04 octombrie 2019, ora 12:25,
Florin Tănase și Florinel Coman
Florin Tănase și Florinel Coman

FCSB e în revenire de formă în Liga 1, iar jucătorii lui Vintilă speră să ajungă cât mai repede la naționala României.

Înaintea dublei cu Norvegia și Feroe, Dennis Man îi propune la națională pe Florinel Coman și Florin Tănase.

„Depinde ce îşi doreşte Mister de la aceste două meciuri. Important este să joc cât mai bine mâine seară, dacă voi intra, iar apoi vedem ce se va întâmplă. Sunt câţiva jucători de la noi care merită la echipa naţională, având în vedere ca au avut o evoluţie foarte bună în acest moment, dar nu este problema mea să spun eu cine cine merită sau cine nu. Coman şi Tănase au avut o evoluţie foarte bună, marchează aproape meci de meci şi ne dorim ca ei să fie la naţională”, a spus Man, într-o conferință de presă.

În partida tur de la Oslo, jucată pe 7 iunie, Norvegia și România au încheiat la egalitate, scor 2-2. Ambele goluri ale naționalei noastre au fost marcate de Claudiu Keșeru.

Programul grupei F:

12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)

Coman TanaseFCSB ComanFCSB TanaseMan FCSBContra nationalafcsb